Actualitate
UPDATE: Cei doi tineri din Alba Iulia, arestaţi pentru complicitate în cazul evadatului Alexandru Bartuş, contestă decizia în instanţă
Contestaţia depusă de cei trei tineri care sunt acuzaţi că l-au ajutat pe Alexandru Bartuş, evadat din arestul IPJ Cluj, să se ascundă de poliţie, se judecă la Tribunalul Cluj. Doi dintre ei sunt din Alba Iulia şi încearcă să scape de decizia de arestare preventivă dată de Judecătoria Alba Iulia.
UPDATE: Instanţa a decis menţinerea celor trei în arest preventiv: ”În baza art. 204 rap. la art. 203 al. 5 Cod de Procedură Penală respinge ca nefondate contestaţiile formulate de către inculpaţii D.N., M.C şi B.D., toţi aflaţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Cluj, împotriva încheierii penale nr. 7/C/A/30.01.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca. În temeiul art. 272 al. 1 Cod de Procedură Penală stabileşte onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul Bălan Dănuţ, în sumă de 100 lei, sumă ce se avansează din Fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în favoarea Baroului Cluj – av. Miron Horea. În temeiul art. 275 al. 3 Cod de Procedură Penală obligă inculpaţii contestatori să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 130 lei fiecare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 11 februarie 2015, în lipsa participanţilor”, se afirmă în minuta postată pe site-ul instanţei de judecată.
Cei doi tineri din Alba Iulia care sunt acuzaţi de favorizarea infractorului, în cazul evadatului Alexandru Cristian Bartuş sunt Dănuţ Bălan (25 de ani) şi Cristian Moldovan (23 de ani). Al treilea inculpat este Nicolae Dedescu, cetăţean din Republica Moldova, coleg de facultate cu Cristian Moldovan.
Reamintim că Alexandru Cristian Bartuş, infractorul care a evadat în 17 ianuarie, alături de alţi trei bărbaţi, din arestul Poliţiei Cluj, a reuşit să se ascundă 12 zile cu ajutorul unor prieteni, printre care şi cei doi tineri din Alba Iulia. El a locuit patru zile într-un apartament din Cluj-Napoca, care aparţine tânărului din Alba, Cristian Moldovan şi care este situat la circa 3 kilometri de sediul Poliţiei. În Alba Iulia a stat ascuns într-o casă de vacanţă, la aproximativ 5 km de oraş, în zona Miceşti. A folosit 10 cartele telefonice pentru a nu fi reperat, însă poliţiştii au reuşit să-l prindă tocmai prin interceptarea convorbirilor.
Citeşte şi COMPLICII EVADATULUI din arestul IPJ Cluj. Cum a ajuns Alexandru Cristian Bartuș să se ascundă în casa de vacanță din Alba Iulia
Dănuţ Bălan este prieten cu fiii proprietarului cabanei din Alba Iulia unde a fost prins Alexandru Bartuş, în 30 ianuarie.
Povestea evadării lui Bartuş a început sâmbătă seara, pe 17 ianuarie. Împreună cu alţi patru inculpaţi, Bartuş a scăpat din sediul Poliţiei Cluj, unde era arestat preventiv pentru furt calificat. El are de executat o pedeapsă de 10 ani în Franţa pentru tâlhărie urmată de decesul victimei. Cei patru au rămas nesupravegheaţi , deoarece un complice şi-a dat foc în celulă. Au reuşit să evadeze din sala de recreaţie a arestului, întrucât gratiile de la geam au fost îndepărtate de muncitorii de la Apă Canal, care au lucrat cu o seară înainte la scoaterea apei din subsolul inundat. Evadaţii au trecut pe lângă birourile SRI Cluj, aflate la etaj, şi au ajuns în strada Traian, de unde drumurile li s-au despărţit.
Conform unor surse din poliţie, Bartuş a mers pe jos circa 30 de minute spre strada Oaşului, din Cluj-Napoca, zona fiindu-i cunoscută deoarece pe 7 ianuarie spărsese o casă acolo. Odată ajuns în zonă a intrat prin efracţie într-o altă locuinţă, furând bani şi mâncare. Până în data de 22 ianuarie, Bartuş s-a aflat în zona Turda- Câmpia Turzii, el fiind originar din Câmpia Turzii. Bartuş a fost găzduit în municipiul Cluj-Napoca timp de patru zile, în perioada 22-25 februarie de către doi prieteni Nicolae Dedescu şi Moldovan Cristian, în locuinţa ultimului de pe strada Cobzarilor.
La acelaşi apartament, Bartuş şi-a vopsit părul blond. Pe 25 ianuarie, Dănuţ Bălan a fost chemat din Alba Iulia şi rugat să-l scoată pe Bartuş din Cluj-Napoca, potrivit declaraţiilor date în faţa procurorilor de unul dintre cei acuzaţi de complicitate.
Bălan a venit cu un Volkswagen şi l-a transportat pe Batruş în Alba Iulia, unde i-a oferit găzduitre până pe 27 ianuarie. De atunci şi până în ziua în care a fost prins, pe 30 ianuarie, Bartuş a stat în casa de vacanţă din zona Miceşti.
Citește și COMPLICII EVADATULUI din arestul IPJ Cluj, printre care și un tânăr din Alba Iulia, ARESTAȚI preventiv. Bartuș, judecat pentru furt
Vezi FOTO – VIDEO: Casa de vacanță de lângă Alba Iulia unde s-a ascuns evadatul din arestul IPJ Cluj. Cine este proprietarul cabanei
Vezi FOTO – VIDEO EVADAT din arestul IPJ Cluj, PRINS de poliţiştii din Alba. Alexandru Bartuş a fost găsit într-o cabană din Miceşti, lângă Alba Iulia
sursa foto: facebook
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
ilie
miercuri, 11.02.2015 at 15:09
Dănuţ Bă**** interlopul orasului.o pramatie si un jeg ordinar care se leaga de elevii din oras
xyz
miercuri, 11.02.2015 at 20:11
Cred ca esti fustrat ca nu sa legat de posteriorul tau uzat!