Connect with us
Advertisement

Actualitate

Cei şase inculpaţi din dosarul de proxenetism instrumentat de DIICOT Alba află miercuri dacă scapă de arest preventiv

boitor

Publicat

IMG_3406 Cei şase inculpaţi arestaţi preventiv în dosarul de trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani deschis de DIICOT Alba  află miercuri dacă scapă de arest preventiv. Decizia Tribunalului Alba a fost contestată, iar Curtea de Apel va judeca acest caz miercuri, 9 martie, de la ora 12.00.

Ioan Sorin Cristian Boitor, Valentin Dan Șarlea, Szabo Laszlo Daniel, Vasile Florin Sabău Ungurean, Marius Vasile Borcea şi Constantin Daniel Boitor au fost arestaţi în 5 martie, după percheziţii DIICOT în zona Blaj, dar şi la Cluj şi în Germania, zona Augsburg.

Vezi şi FOTO: PERCHEZIŢII DIICOT în ALBA şi Cluj într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani. 50 de suspecţi şi martori, la audieri

Potrivit anchetatorilor, “începând cu anul 2001, membrii grupării infracţionale ar fi racolat peste 32 de tinere, cu o situaţie materială precară, pe care le-ar fi obligat să practice prostituția în ţări precum Italia, Germania, Austria, Belgia şi Luxembourg.

În timp, activitatea infracțională a grupării s-a mutat, în principal în Germania, zona Ausburg.

În ultimii ani, liderul grupului, Cristian Boitor, a efectuat investiții în afaceri imobiliare, banii proveniți din trafic de persoane și proxenetism internațional fiind introduși într-o afacere aparent legală”.

Citeşte şi FOTO: Cine este Cristian Boitor, liderul grupării de proxeneți care obligau tinere să se prostitueze. Este din Blaj și duce o viață de lux

Din calculele procurorilor, sumele de bani obţinute prin aceste procese de spălare bani sunt de 2.395.988 de lei şi 183.758 euro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement