vlcsnap-error973 Cei trei tineri din judeţele Cluj şi Mureş, care au fost reţinuţi marţi de poliţiştii din Ocna Mureş, pentru furt de animale, vor fi cercetaţi în stare de arest preventiv. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 16.000 de lei.

Publicitate

Potrivit IPJ alba, poliţiştii din Ocna Mureş i-au prezentat miercuri pe M.A.C., de 18 ani, C.A.E., de 27 de ani şi L.B.D., de 32 de ani, primii doi din Câmpia Turzii, judeţul Cluj, iar ultimul din comuna Cheţan, judeţul Mureş, Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Parchetul a sesizat instanţa de judecată şi a propus arestarea preventivă a celor trei, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Aiud a dispus cercetarea lor în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Reamintim că tinerii au furat animale din grajdul unei gospodării din localitatea Cisteiu de Mureş, în noaptea de 16/17 februarie: Au sustras cabaline şi bovine, prejudiciul fiind estimat la valoarea de 16.000 de lei.

Vezi şi FOTO-VIDEO: Trei tineri din judeţele Cluj şi Mureş, REŢINUŢI la Alba. Au furat animale din gospodăria unui localnic din zona Ocna Mureş