Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cel mai modern centru comercial din regiune se deschide în 14 noiembrie, la Sibiu. Amplasamentul magazinelor, acces și orar

Publicat

Cel mai modern centru comercial din regiune se inaugurează în 14 noiembrie, la Sibiu. Peste 150 de brand-uri, de la îmbrăcăminte și încălțăminte, la bijuterii și produse de beauty, și până la restaurante, se vor afla în Promenada Sibiu.

Inaugurarea noului centru comercial aflat pe strada Lector, nr 1-3A, aduce nu doar branduri internaționale în premieră, dar și patru zile pline de distracție și surprize pentru toată lumea. Potrivit OradeSibiu.ro, în perioada 14 – 17 noiembrie, în intervalul orar 10:00 – 22:00, vizitatorii care vor trece pragul Promenada Sibiu se vor bucura de numeroase oferte speciale și promoții pregătite de magazine, precum și de o serie de evenimente speciale.

Promenada Sibiu va fi deschis zilnic, în intervalul orar 10:00 – 22:00.

Printre restaurantele care se deschid în mall amintim: KFC, 3F, Burger House, City Burger, Chopstix, Hug the plate, Mesopotamia, Noodle Pack, Spartan și Salad Box. Când avem poftă de ceva dulce, putem merge, din 14 noiembrie, la Bubble Waffles și Mara Mura. De asemenea, se deschid noi cafenele la Sibiu: Starbucks, Tucano, Kafune, Take 5 Coffee, Filicori și Narcoffee Roasters.

Cei care vor să fie în pas cu moda vor avea la dispoziție zeci de magazine de fashion, precum: Bershka, Bigotti, Buzz, Gatta, Guess, H&M, Hervis, Jolidon, LC Waikiki, Mango, Massimo Dutti, Mohito, New Yorker, Parfois, Pull&Bear, Reserved, Sinsay și multe altele.

La Promenada Sibiu veți găsi și produse de înfrumusețare, dar și pentru sănătate, la următoarele locații: Cupio, dm Drogerie Markt, Douglas, Gerovital, MAC, Sephora, Yves Rocher și multe altele. Nu au fost uitate nici necuvântătoarele, căci pentru ele se va deschide un Pet Shop, și anume Animax.

O locație mult așteptată de o mulțime de sibieni este Cărturești. Din 14 noiembrie, găsim librăria și la Promenada Sibiu.

Cum sunt amplasate magazinele

La demisol, se vor deschide două magazine, Animax și 5asec. Tot acolo, adică la etajul -1, dar și la etajul -2, există o parcare subterană, disponibilă pentru 1.200 de mașini.

La parter (etaj 0) se vor găsi magazine precum ZARA, H&M, Stradivarius, Pull&Bear, Bershka, Mohito, New Yorker, Reserved, dar și hypermarketu-ul Kaufland.

La etajul 1 se vor deschide magazine de fashion, printre care Sinsay, CCC, Amely, Hervis, Buzz, Benvenuti, LC Waikiki și 4F.

La etajul al doilea se va deschide CINEGOLD, primul cinematograf multiplex, cu 9 săli de proiecție și 1.400 de locuri, dar și zona de mâncare.

Vizitatorii Promenada Sibiu vor avea la dispoziție mai multe căi de acces, în funcție de modalitatea prin care aleg să ajungă.

Pentru cei care vor sosi cu mașina, accesul la parcarea subterană (aproape 1.200 de locuri de parcare) se va face astfel: din Bulevardul Corneliu Coposu și din strada Socului, iar ieșirea se va realiza prin strada Socului și strada Fabricii.

Cei care doresc să meargă cât mai aproape de zona de entertainment vor putea urca până în parcarea supraterană (aproape 400 de locuri de parcare), tot prin Bulevardul Corneliu Coposu (atât pentru intrare cât și pentru ieșire).

Accesul pietonal este amplasat pe fațada nord-vestică, paralel cu Podul Gării. O a doua cale de acces pietonal este prevăzută pe fațada opusă, sud-est, ce corespunde străzii Fabricii, cu intrare din sensul giratoriu nou creat în fața Policlinicii.

sursa: oradesibiu.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement