Connect with us
Publicitate

BLAJ

Cel mai tânăr episcop din lume al Bisericii Catolice va fi consacrat la Blaj, fără participarea clerului și a credincioșilor

Publicat

Doi episcopi ai Bisericii Greco-Catolice vor fi consacrați la Catedrala Arhiepiscopală Majoră “Sfânta Treime” de la Blaj, duminică, 21 iunie.

Din cauza epidemiei de coronavirus, celebrarea consacrării celor doi Episcopi va avea loc fără participarea clerului și a credincioșilor. 

Unul dintre cei doi, Cristian Dumitru Crișan, în vârstă de 39 de ani, va deveni cel mai tânăr episcop catolic din lume. 

Anunțul privind data consacrării acestora a fost făcut de Cardinalul Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, președintele Sinodului Episcopilor.

Este vorba despre așadar despre Cristian Dumitru Crișan, episcop ales Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, Episcop titular de Abula și despre Călin Ioan Bot, episcop ales Auxiliar al Eparhiei de Lugoj, Episcop titular de Abritto.

”Împreună cu Sfântul Părinte Papa Francisc, urmând prevederile canonice, i-am proclamat pe noii Episcopi la Roma respectiv la Blaj, pe data de 22 ianuarie 2020. În virtutea drepturilor conferite de Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, conform can. 82, avem bucuria să anunțăm data consacrării celor doi noi Episcopi: Duminică 21 iunie 2020 la ora 11,00, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră “Sfânta Treime” din Blaj” a transmis Cardinalul Lucian.

Potrivit reprezentanților Bisericii, din cauza condițiilor sanitare impuse de starea de pandemie, celebrarea consacrării celor doi Episcopi va avea loc fără participarea clerului și a credincioșilor, urmând ca o Sfântă Liturghie solemnă să fie celebrată la o dată ce va fi comunicată ulterior.

Cine este Cristian Dumitru Crișan

Părintele Cristian Dumitru Crişan, ales Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, atribuindu-i Scaunul episcopal titular de Abula, va fi în momentul consacrării episcopale cel mai tânăr episcop catolic din lume.

Tânărul episcop ales, s-a născut pe data de 11 octombrie 1981 în localitatea Sântu, județul Mureș. Între 2000-2003 a studiat Teologia la Blaj.

Trimis la Roma, în anul 2007 a obținut Bacalaureatul în Teologie la Ateneul Pontifical „Sant’ Anselmo”.

Pe 11 mai 2008 a fost hirotonit preot, fiind încardinat în Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș.

În anul 2010 a obținut Licența în Drept Canonic la Institutul „Utriusque Iuris” al Universității Pontificale a Lateranului, iar în 2012 a obținut Doctoratul în cadrul aceleiași Universități.

În anul 2012 a fost numit Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Paris și Rector al Misiunii Greco-Catolice din Franța. În 2013 a fost numit Notar al Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice din România.

În 2014 a fost numit Apărător al legăturii în Tribunalul Provincial de Primă instanță al Arhiepiscopiei de Paris, iar în anul 2016 a fost numit Judecător al aceluiași Tribunal.

Între 2016-2017 a urmat cursurile de Masterat la Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Institutului Catolic din Paris, obținând Diploma de Master II în co-tutelă cu Universitatea „Paris IV Sorbona”.

În 2018 a obținut Certificatul „Emouna – l’amphi des religions” la Institutul de Științe Politice din Paris.

Pe data de 9 aprilie 2018, Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit în funcția de Vizitator Apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din Europa occidentală, iar pe 11 octombrie 2018 a fost numit Coordonator național pentru pastorația greco-catolicilor români din Italia de către Consiliul Permanent al Conferinței Episcopale Italiene.

Până în prezent cel mai tânăr episcop catolic din lume era Episcopul ucrainean greco-catolic Stepan Sus.

Surse: Radio Blaj, E-communio.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax