Connect with us
Advertisement

Actualitate

Cele mai curate ghetuțe, „premiate” de Moș: Jucării și dulciuri pentru cei cuminți, nuielușe pentru ceilalți

Publicat

Au mai rămas câteva ore până când pașii lui Moș Nicolae se vor apropia de cele mai curate ghetuțe. Jucării, dulciuri, cărți de povești, parfumuri, obiecte decorative și multe altele, toate vor fi scoase de Moș din sacul său și oferite celor mai cuminți, în timp ce, cei mai neastâmpărtați, vor primi cu siguranță tradiționala nuielușă. Indiferent din ce categorie faci parte, dacă până acum nu ți-ai lustruit ghetuțele, ar fi cazul să te grăbești, în cazul în care îți dorești să primești vreun cadou anul acesta.

Ceea ce este sigur însa, este că Moșul va fi tare ocupat. În ajutorul său vin mesagerii, cei care au grijă ca darurile să ajungă la timp, exact acolo unde trebuie. Așadar, iată câteva idei de cadouri, pentru cei care se află în criză de timp sau de idei.

Citește și MESAJE de CRĂCIUN 2017. Urări de Sărbători pentru cei dragi. 150 de Mesaje de Crăciun. SMS pentru rude, colegi, șefi sau prieteni

Pentru că Moș Nicolae vine mai degrabă cu cadouri simbolice, iar Moș Crăciun cu cele mai sofisticate daruri, ai putea să te orientezi după acest principiu în alegerea cadurilor pentru cei pe lista Moșului. Chiar dacă nu ești direct responsabil cu „livrarea” de cadouri unui copilaș, cu siguranță ai pe cineva drag căruia dorești să-i faci o surpriză.

Există numeroase magazine în care poți găsi diverse obiecte de decor, destul de ieftine, în jur de 10 lei, care sunt însă de efect. Ai putea cumpăra câteva rame foto, brelocuri simpatice sau chiar figurine amuzante pentru decorarea biroului.

Sau ai putea oferi o pungă de bomboane de pom, care îi va îndulci ziua celui care o va primi. Bomboanele de pom sunt o idee excelentă, pentru ca sunt și în ton cu sărbătorile, sunt și un desert dulce, perfect pentru o zi plină de ceață. În plus, sunt și destul de ieftine. Acestea variază de la 3,16 lei pentru o pungă de 250 g, la 3,78 lei dacă le preferi pe cele cu nucă și rom, până la 4,8 lei, 5,87 lei dacă vrei să cumperi bomboane în formă de clopoțel sau alte forme. Iar dacă ai pus ochii pe figurinele din ciocolată cu Moș Crăciun, vei plăti în jur de 8 sau 9 lei, pe un pachet de 125 g.

Dacă nu știi încă ce să alegi, nici decorațiunile de sărbători, ca fundițe, steluțe sau lumânări decorative, ale căror preț se încadrează între 4 și 20 de lei, nu ar fi de neglijat.

Dacă în schimb, Moșul te-a rugat să îi duci un cadou unui pici, nu dispera. În funcție de buget, ai de ales între jucării, dulciuri, cărți de povești sau de colorat sau hăinuțe colorate. Păpușile sunt la mare căutare anul acesta, susțin comercianții. Acestea costă intre 20 lei si 250 de lei, bucata, iar mașinutele teleghidate pot ajunge și până la 300 de lei. Doritorii pot găsi pe rafturi și trenulețe, însă prețurile sunt destul de piperate, putând depași chiar și 500 de lei. Și îmbrăcămintea de sezon e la mare căutare. Un palton pentru copii costă între 80 si 200 de lei, iar o pereche de ghetuțe între 80 si 200 de lei.

Trebuie însă să nu uitam că doar cei cuminți vor primi aceste daruri. Pentru ceilalți, rămâne cea mai la îndemână si cea mai ieftină variantă: nuielușa de 2 lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement