Actualitate
Cele mai mari linii de croazieră recrutează personal din România. Salarii de până la 4000 de dolari pe lună. LOCURILE DE MUNCĂ VACANTE
Liniile de croazieră Royal Caribbean, Celebrity Cruises, Azamara Club Cruise, Pullmantur Cruises angajează români care au mai lucrat în industria ospitalităţii. Dacă ai peste 21 de ani şi poţi susţine o conversaţie în engleză, ai şanse mari să fii recrutat la bordul unuia dintre cele mai mari vase de croazieră. Angajatorii vin în februarie, la Bucureşti, să recruteze români pentru posturile vacante.
Agenţia Job Cruise AB recrutează în această perioadă personal pentru vasele de croazieră Royal Caribbean, Celebrity Cruises, Azamara Club Cruise, Pullmantur Cruises.
Indiferent de postul pe care-l vizaţi la angajare, trebuie să aveţi minimum 21 de ani, experienţă în poziţia pentru care aplicaţi, şi mai trebuie să fiţi bun vorbitor de limba engleză. Nu e obligatorie experienţa pe vas.
Programul de lucru pe vasele de croazieră este de şapte zile pe săptămână, 10-12 ore pe zi.
Angajaţii beneficiază de cazare, masă şi servicii medicale, oferite gratuit la bordul vaselor de croazieră.
Interviul final de angajare cu oficialii liniilor de croazieră enumerate mai sus va avea loc pe 9-11 februarie, la Bucureşti.
Oferta de muncă în restaurante cuprinde posturi de cafe attendant, room service attendant, waiter assistant, sommelier.
Poziţiile entry-level (cafe attendant, room service attendant) sunt remunerate, în medie, cu 740 dolari şi 1400 dolari pe lună.
Pentru poziţiile mid-level (waiter assistant, waiter, sommelier), candidaţii sunt ofertaţi cu salarii cuprinse între 1.800 dolari şi 4.000 dolari lunar.
Detalii găsiţi aici.
Oferta de muncă în baruri cuprinde posturi de bartender, bartender flair, bar utility.
Candidaţii care optează pentru postul de bar utility sunt ofertaţi cu salarii cuprinse între 640 dolari şi 730 dolari pe lună.
Poziţiile de mid-level (bartender, bartender flair) sunt remunerate cu salarii cuprinse între 1800 de dolari şi 4.000 de dolari lunar.
Informaţii suplimentare despre locurile de muncă vacante, aici.
sursa: economica.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News