Cele peste 800 de locuri din căminele studenţeşti din Alba Iulia au fost ocupate, după redistribuire
Din cele 863 de locuri în căminele studenţeşti, puse la dispoziţie pentru anul şcolar 2012-2013, la Alba Iulia, 163 au fost fost alocate studenţilor din străinătate, celor cu burse "Erasmus", tinerilor cu probleme sociale şi medicale sau celor din Republica Moldova, iar 703 au fost repartizate studenţilor în funcţie de medie, distanţă şi alte criterii.
Vezi aici locurile ocupate după prima etapă de repartizare în cămine.
Potrivit şefei Serviciului social, Claudia Câmpean, pentru etapa de redistribuire au rămas libere 46 de locuri, ce au fost atribuite, iar, pentru a nu pierde locul, studenţii trebuie să-şi confirme locul în cămin până vineri, 5 octombrie.
Din păcate, listele cu redistribuirea studenţilor nu mai sunt afişate la avizierul de lângă cantina universităţii, iar reprezentantul Serviciului social a refuzat să le facă publice presei. Acestea sunt afişate însă la avizierul de la Serviciul Social, în Corpul D.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)