Centrul Cultural Creştin "Haltă" din Cugir nu mai poate asigura masa caldă pentru persoanele nevoiaşe, din cauza lipsei de fonduri
Administratorul centrului, Gheorghe Cioran a spus că din cauza lipsei fondurilor, nu mai pot fi susţinute financiar de la Primărie, costurile mesei calde pentru familiile care beneficiau de asistenţă socială. Centrul avea o colaborare strânsă cu Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul primăriei Cugir şi, din 2010, era asigurată hrana pentru un 120 de persoane.
Nici Asociaţia olandeză "Hulp Door Genade", care a mai acordat ajutoare umanitare centrului din Cugir nu a putut oferi sprijin, din aceleaşi considerente financiare.
Cioran a precizat că, împreună cu un reprezentat al Primăriei Cugir, a încercat atragerea de fonduri şi din partea CJ Alba, fără succes. Motivaţia administraţiei judeţene a fost că pe raza oraşului Cugir se află alte două centre de acest tip, iar al treilea nu mai poate fi susţinut.
Centrul Cultural Creştin „Haltă” a fost ridicat în anul 2004, funcţionând în zona Haltei CFR Cugir. Este amenajat cu o cantină, o sală de conferinţe cu 300 de locuri şi 8 camere cu 2 paturi fiecare, pentru găzduirea persoanelor nevoiaşe. În această locaţie s-au desfăşurat şi activităţi culturale şi sportive, cursuri de engleză şi germană, dar şi consultaţii gratuite pentru copii.
Sorin GIURCA
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)