Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș anunță prelungirea înscrierilor la Concursul național de creație literară și artă plastică
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș anunță prelungirea perioadei de înscriere și de trimitere a lucrărilor pentru Concursul Național de Creație Literară și Artă Plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, din cadrul Festivalului Internațional ”Lucian Blaga” Sebeș, ediția 2021.
Conform regulamentului modificat și completat, concursul se va desfășura după următorul calendar: 1 martie - 30 aprilie 2021 (perioada de înscriere), luna mai (jurizarea lucrărilor), festivitatea de premiere a câștigătorilor urmând a se derula în cadrul celei de-a XLI-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș (2021) sau prin corespondență.
Reamintim faptul că acest concurs, parte a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș, este structurat pe două secțiuni („adulți” și „elevi”), fiecare secțiune având mai multe domenii: creație literară (poezie și eseu - pe teme legate de viața și opera lui Lucian Blaga), traducere (în limbile engleză, franceză sau germană) și artă plastică.
Regulamentul actualizat, condițiile de participare și criteriile de jurizare sunt disponibile pe site-ul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, www.cclbsebes.ro, la rubrica „Anunțuri”.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)