Connect with us
Advertisement

Eveniment

Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba: Festivalul Național de Folk „Ziua de Mâine”, cu sala plină, în ambele seri de spectacole

palat cultural blaj

Publicat

Festivalul Național de Muzică Folk „Ziua de Mâine” începe sâmbătă, 23 septembrie 2023, într-un nou format. Ediția din acest an se desfășoară, în ambele seri, cu sala plină.

Festivalul se desfășoară în perioada 23-24 septembrie la Palatul Cultural din Blaj, o locație premiată cu premiul „Europa Nostra” al Comisiei Europene (cea mai importantă distincție acordată în domeniul patrimoniului, obținută în urma lucrărilor de restaurare realizate de Consiliul Județean Alba și Primăria Municipiului Blaj).

Festivalul se bucură, și în acest an, de o cerere extrem de mare din partea publicul, astfel încât cele peste 360 de locuri disponibile în sală au fost rezervate în mai puțin de 3 zile. Datorită solicitărilor numeroase, organizatorii au suplimentat numărul de locuri până la 400, cu respectarea tuturor normelor de siguranță.

„Festivalul Național de Muzică Folk „Ziua de Mâine” este foarte apreciat de public, astfel încât, în doar trei zile, au fost ocupate toate locurile în sală, în ambele seri. Datorită numeroaselor solicitări, am suplimentat locurile până la 400, respectând însă toate normele de siguranță.

Ne bucură aprecierea publicului și ne oferă încredere că a fost corectă decizia de a ieși din tipare cu acest festival și de a-l duce și în alte locații, la cât mai mulți oameni din județul Alba, pentru a asigura accesul la cultură. Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în proiectele culturale pe care le derulăm!” a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena”.

„Ziua de Mâine” devine un festival itinerant

Festivalul Național de Muzică Folk „Ziua de Mâine” revine, în perioada 23-24 septembrie 2023, cu un nou format, unic în cadrul evenimentelor similare din România. Astfel, începând din acest an, „Ziua de Mâine” devine un festival itinerant, care are atât scopul de a promova muzica folk, cât și de a asigura accesul la cultură unui public cât mai mare din județul Alba, în locații deosebite. Ediția din 2023 a festivalului se desfășoară la Palatul Cultural din Blaj, o locație premiată cu premiul „Europa Nostra” al Comisiei Europene.

Programul festivalului va cuprinde, în cele două seri, 23 și 24 septembrie, recitaluri susținute de unii dintre cei mai iubiți artiști folk din România, precum Mircea Vintilă, Emeric Imre, Cristian Buică, Puiu Ivanițchi, Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi, Dinu Olărașu, Poesis și Marius Bațu, Ada Milea și Ștefan Mure, dar și Vali Șerban, inițiatorul Festivalului „Ziua de Mâine”.

În foaierul Palatului Cultural din Blaj va avea loc show-ul de caricatură „Râsul în grup” și expoziția tematică de caricatură cu titlul „La folk automat”, semnată de renumitul caricaturist Costel Pătrășcan. De asemenea, în cadrul ediției din acest an a festivalului va avea loc și lansarea albumului „Viu”, realizat cu măiestrie de cantautorul Dinu Olărașu.

Festivalul Național de Muzică Folk „Ziua de Mâine” este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, în parteneriat, anul acesta, cu Primăria Municipiului Blaj și Palatul Cultural Blaj. Festivalul este, la fel ca multe alte evenimente culturale, o marcă înregistrată a Consiliului Județean Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Cornel

    sâmbătă, 23.09.2023 at 14:26

    L ați mutat la Blaj, domnul Pal, deoarece e primar pnl!
    În rest… nu mai comentez ca sunt sigur ca ați adus scena de la Augustin Bena pentru festival!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement