Connect with us
Publicitate

Actualitate

Centrul de tip familial „Sfântul Ioan Botezătorul”, inaugurat la Aiud. Vezi cine a fost prezent la eveniment

Publicat

La Parohia Ortodoxă Aiud I, hramul Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul Bisericii s-a sărbătorit mai devreme cu două zile, duminică, 4 decembrie 2011. Prezenţa la Sfânta Liturghie a ÎPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei a transformat această zi într-una cu totul specială, atât pentru părinţii parohi Ioan Tocănel şi Sebastian Tocănel, cât şi pentru credincioşii prezenţi într-un număr mare la eveniment. Cu această ocazie a fost inaugurat Centrul de tip familial „Sfântul Ioan Botezătorul”, care funcţionează sub egida Filialei Aiud a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

 

Tot cu două zile mai devreme, a venit Moş Nicolae şi pentru copiii din Centrul de tip familial „Sfântul Ioan Botezătorul”, care aparţine de Parohia Ortodoxă Aiud I. Acest centru rezidenţial este ctitorit pentru copiii proveniţi din familii care se confruntă cu greutăţi sociale sau din medii în care sărăcia acoperă şi minimele bucurii ale fragedei vârste a inocenţei.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoţi, a inaugurat şi a oficiat slujba de binecuvântare a acestui aşezământ şi a celor care au în grijă destinele copiilor defavorizaţi din incinta acestui plasament. Înaltpreasfinţitul Irineu a explicat semnificaţia poziţiei copilului în societate: „Copilul este un semn de speranţă pentru lume. Fiecare creştin trebuie să aibă inocenţa copilului dacă vrea să se mântuiască – «De nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor». Deci să avem minte de bătrâni, maturi desăvârşiţi, dar inimă de copil neprihănit”.

La evenimentul festiv al inaugurării Casei de tip familial „Sfântul Ioan Botezătorul”, pe lângă preoţii şi credincioşii Parohiei Aiud I, au fost prezenţi, din partea autorităţilor judeţene şi aiudene – Sorin Bumb, vicepreşedinte CJ Alba, Sorin Valerian Chirilă, director al Direcţiei Generale de Asistenţă socială şi Protecţia Copilului Alba, Oana Badea, Secretar de Stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Radu Coclici, deputat de Alba.

Aşezământul familial pentru copii din parohia Aiud I şi-a început activitatea în data de 13 septembrie 2011, odată cu începerea noului an şcolar şi găzduieşte în prezent un număr de 13 copii – patru băieţi şi nouă fete, cu vârste cuprinse între trei şi paisprezece ani. Lucrările de construcţie ale Casei de tip familial „Sfântul Ioan Botezătorul” au fost demarate la începutul acestui an sub forma unui parteneriat între Biserică şi autorităţile locale şi judeţene, la iniţiativa Părintelui Sebastian Tocănel, a cărui energie şi dedicare a dovedit încă o dată că grija Bisericii pentru cei nevoiaşi se poate transforma în acţiune, acţiunea în faptă şi fapta în bucuria celor pentru care o masă caldă şi o mângâiere protectoare sunt esenţiale.

Centrul „Sfântul Ioan Botezătorul” funcţionează ca filială a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă – Filiala Aiud, în colaborare cu DGASPC Alba şi este cel de-al cincisprezecelea aşezământ de acest fel, ridicat şi coordonat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Coordonatorul centrului este părintele Sebastian Tocănel, ctitorul de suflet şi de acţiune al aşezământului şi purtătorul de grijă al copiilor care şi-au găsit adăpost la căldura faptelor ce zidesc suflete tari, pregătite pentru viaţă şi trăire în credinţă.

Vezi și SFÂNTUL IOAN 2018: MESAJE şi FELICITĂRI de SFÂNTUL IOAN Botezătorul. Felicitări pentru Ion, Ioana, Nelu, Oana

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate