Uncategorized
Cercetaţi pentru fals în declaraţii, în cazul unui accident din Bistra. Fratele beat şi-a convins sora să spună că era ea la volan

Poliţiştii din Bistra au deschis dosarul de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în declaraţii, miercuri, faţă de C.P.I. (19 ani) şi C.C., o femeie în vârstă de 20 de ani, din aceeaşi localitate.
Potrivit IPJ Alba, Vineri, 7 septembrie, la ora 23.00 , C.P.I., în timp ce conducea un autoturism, pe DN 75, în direcţia Bistra – Cîmpeni , a virat la dreapta, pentru a evita o maşină ce intrase într-o depăşire riscantă, din sens opus şi a părăsit partea carosabilă. S-a oprit cu autoturismul într-o movilă de pământ.
Pentru că era sub influenţa alcoolului, C.P.I. s-a înţeles cu sora sa, C.C., să declare poliţiştilor că ea a condus autoturismul, în momentul producerii accidentului. Amândoi s-au ales, în schimb, cu dosar penal pentru fals în declaraţii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News