Connect with us
Advertisement

Actualitate

Cercetătorii din Olanda au descoperit vârsta maximă până la care poate trăi o femeie sau un bărbat

Publicat

Oamenii de știință olandezi au descoperit vârsta maximă până la care poate trăi un om, în condițiile creșterii speranței de viață datorată alimentației mai bune, a condițiilor de viață și a îngrijirii medicale. Astfel, cercetările au arătat că durata maximă de viață pentru o femeie este de 115,7 ani. În cazul bărbaților, aceasta este ușor mai mică, de 114,1 ani.

La această concluzie au ajuns statisticienii de la Universitatea Tilburg și Universitatea Erasmus din Rotterdam. Aceștia au studiat date de la 75.000 de persoane care au murit în Olanda în ultimii 30 de ani, scrie indy100.com.

„În medie, oamenii trăiesc mai mult, dar cei mai în vârstă dintre noi nu au îmbătrânit în ultimii treizeci de ani. Există cu siguranță un fel de zid aici. Bineînțeles, speranța medie de viață a crescut. Cu toate acestea, pragul maxim nu s-a schimbat”, a declarat unul dintre cei trei oameni de știință care au efectuat cercetarea, profesorul John Einmahl, citat de Medical Express.

Potrivit cercetătorilor, nu este vorba despre speranța de viață, ci despre durata de viață. Aceasta este folosită pentru a determina cât de mult poate trăi un individ atât timp cât are grijă de el însuși.

Concluziile se corelează cu un studiu efectuat în America, unde cercetătorii au constatat o gamă similară de durate de viață.

Aceștia au stabilit că durata maximă de viață a unei persoane se oprește în jurul vârstei de 90 de ani și este puțin probabil să crească vreodată peste 115 ani.

Aceste cifre sunt contrazise de franțuzoaica Jeanne Louise Calment, care a trăit 122 de ani, o cifră uluitoare. Deținătoarea recordului mondial este cea mai în vârstă persoană care a trăit vreodată, fiind născută în 1875 și decedând în 1997.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement