Actualitate
Ceremonie emoționantă: Urmașii unor pompieri morți în timpul atacurilor de la WTC au absolvit Academia de Pompieri din New York
Tații lor au fost pompieri care au murit în timpul atacurilor din 11 septembrie. Acum, 13 dintre ei au absolvit Academia Departamentului de Pompieri de la New York, în cadrul unei ceremonii emoționante, scrie CNN.
Pe lângă cei 13, alți șase tinerii ai căror tați au murit în timpul atacului sau ca urmare a lui, au absolvit la aceeași instituție.
”Mulți dintre tații lor au fost uciși la 11 septembrie, alți câțiva au murit din cauza rănilor și a bolilor asociate (așa numita World Trade Center illnesses – n.red.) și alții și-au pierdut viața în timp ce își făceau datoria, muncind cu curaj pentru a-i salva și proteja pe alții. Astăzi acești 21 nu mai sunt copii care să viseze la carierele pe care tații lor le-au iubit și la un loc în cel mai tare departament de pompieri din lume… astăzi și-au atuns aceste visuri” a spus președintele ceremoniei, Daniel Nigro.
Pompierul Carl Asaro a fost unul dintre cei 343 de membri ai departamentului care au murit în timpul atacurilor. Copii săi, Rebecca și Marc Asaro, se numără printre absolvenții academiei.
”În fiecare zi în care am venit la academie, am fost recunoscător să fiu aici și să calc pe urmele tatălui meu, alre fraților mei, unchiului care toți au fost aici înaintea mea. Asta este exact ce vreau să fiu și eu” a spus Rebecca.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News