Hotărâre în Consiliul Local Alba Iulia: Reglementări cu privire la atribuirea locurilor de parcare
În acest sens, beneficiarul locului de parcare va depune, cu cel puţin 30 de zile înainte de data expirării înscrise pe abonament, o cerere însoţită de o copie după certificatul de înmatriculare a autoturismului deţinut şi o copie după actul de identitate. În cazul în care nu se va respecta acest termen şi nu se va achita taxa aferentă, locul de parcare va fi atribuit altui solicitant, fără înştiinţare prealabilă.
Până în prezent, locurile de parcare din spaţiile amenajate în acest sens, de reşedinţă se atribuiau pe o perioadă 12 luni, cu condiţia achitării taxei până la 31 martie a anului următor şi pentru prelungirea perioadei de valabilitate a abonamentului. Titularul trebuia să depună până la 31 martie a anului în care expira abonamentul , o cerere în acest sens, însoţită de anumite acte.
"Aceste modificări au loc pentru a se evita situaţiile în care cetăţenii sunt obligaţi ca în termen foarte scurt să solicite prelungirea dreptului de folosinţă asupra unui loc de parcare şi pentru o mai bună gestionare a activităţii de atribuire a locurilor de parcare şi încasare a taxei anuale aferentă", se arată în raportul de specialitate prezentat consilierilor locali.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (7)