Connect with us
Publicitate

Eveniment

Cereri de eliberare respinse la ÎCCJ pentru trei dintre angajaţii DGFP Alba arestaţi în Dosarul „Pomponio”

Publicat

Trei dintre funcţionarii DGFP Alba arestaţi preventiv în Dosarul „Pomponio” s-au adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a obţine eliberarea din arest sub control judiciar. Este vorba despre Ioan Dobra, Ioan Mihail Sârbu şi Ioan Ispas, care au formulat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia, de menţinere a acestora după gratii. Instanţa supremă le-a respins, vineri, solicitările.

Angajaţii DGFP Alba trimişi în judecată pentru sprijinirea unui grup infracţional constituit la firma „Pomponio” se află în arest din 2011 şi, deocamdată, vor mai rămâne privaţi de libertate şi în continuare. În arest se află şi Dorin Conţan, un alt funcţionar al Finanţelor Publice Alba care are calitatea de inculpat în dosar.

Aceştia sunt acuzaţi de aderarea sau sprijinirea  unui grup infracţional nestructurat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave de evaziune fiscală, în legătură cu activitatea societăţii „Pomponio”. În sarcina acestora mai sunt formulate acuzaţii de conflict de interese, fals în declaraţii şi complicitate la evaziune fiscală.

La termenul de judecată din 26 ianuarie, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive, dar bucuria acestora nu a durat mult. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în 2 februarie, a fost admis recursul formulat de procurori, iar inculpaţii au rămas după gratii.

Reamintim că procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a cetăţeanului italian Luca Anversa, patronul firmei „Pomponio”, pentru constituirea unui grup infracţional, evaziune fiscală şi executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe. Alături de acesta mai sunt judecaţi, pentru comiterea aceloraşi infracţiuni, Cosmin Limbean – administrator „Pomponio”, Elena Avram, Ramona Maria Achimaş (Jitean), Ana Maria Goia, Marinela Elena Crişan, Iulian Octavian Pop, Daniel Bădescu, Ioan Lazăr şi Eugen Lăpădat (pentru aderare la grup infracţional, evaziune fiscală şi executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe).

Un grup de 6 inculpaţi, printre care patronul „Pomponio”, Luca Anversa şi angajaţii Elena Avram, Elena Crişan, Daniel Bădescu, Octavian Pop şi Ana Maria Goia şi-au recunoscut faptele şi au acceptat acoperirea prejudiciilor. Au primit din partea instanţei pedepse de la 1,8 la 3 ani de închisoare cu suspendare trebuie să plătească despăgubiri către Direcţia de Finanţe în valoare totală de 3,4 milioane lei.

Vă prezentăm comunicatul Curţii de Apel Alba Iulia:

„În dosarul cunoscut opiniei publice ca Dosarul Pomponio, la termenul de judecată de astăzi, 9.02.2012, au fost audiaţi cei 4 inculpaţi judecaţi în stare de libertate.

Cu privire la cei 4 inculpaţi judecaţi în stare de arest preventiv Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar şi a dispus faţă de aceştia menţinerea măsurii arestării preventive.

Curtea de Apel Alba Iulia a amânat judecarea cauzei în vederea citării martorilor propuşi de D.I.I.C.O.T. şi a stabilit următorul termen de judecată pentru data de 8.03.2012 când vor fi audiaţi primii 4 martori.

La termenul anterior din 26.01.2011, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererile  formulate de inculpaţii Dobra Ioan, Conţan Dorin Nicolae, Sârbu Mihail Ioan şi Ispas Dănuţ Ioan de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Hotărârea instanţei de fond a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis în 2.02.2012 recursul D.I.I.C.O.T. şi dispus respingerea acestor cereri, astfel încât cei 4 inculpaţii sunt judecaţi în continuare în stare de arest preventiv.

La termenul din 09.12.2011 Curtea de Apel Alba Iulia a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 26.01.2011, iar cu privire la starea de arest a celor 4 inculpaţi aflaţi în stare de arest preventiv s-a pronunţat în 19.12.2011, în sensul respingerii ca nefondate a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar şi de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţi şi a dispus faţă de aceştia menţinerea măsurii arestării preventive .

La data de 28.11.2011, în dosarul disjuns din dosarul iniţial cunoscut opiniei publice ca „dosarul Pomponio” Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât condamnarea celor 6 inculpaţi, care au recunoscut săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, la pedepse cuprinse între 1 an şi 8 luni şi 3 ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor. Curtea de Apel Alba Iulia a  stabilit obligaţia inculpaţilor de plată a despăgubirilor civile în sumă totală de 3.445.656,08 lei RON către partea civilă Statul Român reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba şi a menţinut sechestrul asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente până la concurenţa sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri civile.

La termenul din 11.11.2011 a fost dat citire actului de sesizare a instanţei (rechizitoriul) după care 6 dintre inculpaţii trimişi în judecată în stare de libertate au declarat în faţa instanţei că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Curtea de Apel Alba Iulia a decis disjungerea cauzei cu privire la aceşti 6 inculpaţi şi judecarea lor în dosar distinct.

Inculpaţii sunt acuzaţi în principal de constituirea, aderarea sau sprijinirea  unui grup infracţional nestructurat, cu o existenţă în timp, care acţionează coordonat şi specializat în ce priveşte membrii grupării, în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave de evaziune fiscală. În sarcina celor 5 funcţionari publici cu atribuţii de control, angajaţi ai D.G.F.P. Alba trimişi în judecată în acest dosar s-au reţinut şi săvârşirea infracţiunilor de favorizarea a infractorului şi omisiunea sesizării organelor judiciare. Cei 4 inculpaţi ce au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv sunt acuzaţi şi de săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese,  fals în declaraţii şi complicitate la evaziune fiscală.

Pentru mai multe detalii privind acuzaţiile aduse inculpaţilor se poate vedea comunicatul de presă din 4.08.2011 publicat pe site-ul D.I.I.C.O.T.,https://www.diicot.ro/„.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate