Actualitate
Certificatul de cazier judiciar va putea fi eliberat GRATUIT în format electronic. Românii nu vor mai trebui să meargă la ghișee
Doi deputați PNL au depus o inițiativă legislativă prin care se va face un nou pas către digitalizarea administrației publice. Certificatele de cazier judiciar vor fi eliberate gratuit și în formă electronică, prevede proiectul.
Peste 2,5 milioane de români din țară și din străinătate au nevoie anual de cazierul judiciar, iar pentru asta trebuie să se deplaseze la ghișeele serviciului sau sa apeleze la siteuri care aplică o taxă pentru obținerea și transmiterea documentelor.
Conform inițiativei, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit și în formă electronică.
Posibilitatea de a obține certificatul de cazier judiciar în format electronic va fi confirmată prin semnătură electronice iar documentele sunt asimilate înscrisurilor autentice.
„Am depus o nouă inițiativă legislativă pentru a simplifica obținerea certificatului de cazier judiciar, prin introducerea posibilității eliberării și în mod electronic.
„În fiecare an, până la 2,5 milioane de români sunt puși pe drumuri pentru a ridica o hârtie, deși procedura ar trebui să fie extrem de simplă. Sunt sigur că toți colegii parlamentari vor rezona la această inițiativă. Cu toții ne dorim un stat prietenos cu cetățeanul și grijuliu cu timpul lui” a declarat unul dintre inițiatori.
Inițiativa legislativă este susținută de 71 de parlamentari de la toate grupurile parlamentare.
Până acum documentul nu putea fi eliberat la distanță decât prin intermediul unor siteuri private, contra unei taxe stabilită în funcție de mai multe criterii. Documentele nu aveau semnătură electronică, iar astfel originalele obținute de firma respectivă trebuiau trimise solicitantului prin curier.
Prin noul act normativ cazierul judiciar se va putea transmite online cu semnătură electronică inclusiv românilor din diaspora care nu vor mai trebui să vină în țară sau să apeleze la intermediari pentru a obține documentul.
Precizări privind eliberarea certificatului de cazier judiciar
Categorii de persoane ce pot depune cerere pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar:
- persoane fizice, cetățeni români;
- persoane fizice, cetățeni străini sau apatrizi;
- persoane juridice cu sediul în România;
- persoane juridice cu sediul în străinătate;
- împuterniciții persoanelor fizice sau juridice;
Documente de identitate ce pot fi prezentate de către cetățenii români / străini
- Cetățenii români se pot legitima prin carte de identitate, carte de identitate provizorie, buletin de identitate, carte electronică de identitate, pașaport.
- Cetățenii străini se pot legitima prin pașaport, titlu de călătorie, permis de ședere, certificat de înregistrare a cetățenilor U.E., carte de rezidență, legitimație de şedere temporară, carnet de identitate.
Documentele trebuie să fie în termenul de valabilitate și să nu fie deteriorate sau distruse.
Eliberarea certificatului de cazier judiciar prin împuternicit
C1. Pentru persoana fizică – prin împuternicit se înțelege persoana mandatată
printr-o procură notarială / împuternicire avocațială să o reprezinte în vederea obținerii certificatului de cazier judiciar.
Procura notarială
Certificatul de cazier judiciar pentru persoana fizică se poate solicita și prin împuternicit pe baza unei procuri notariale autentificată de către un notar public și se depune în copie – copia va fi însoţită de originalul procurii, care se va restitui după confruntare.
Procura încheiată în străinătate poate fi autentificată prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerințelor legalizării actelor oficiale străine.
Statele care au aderat la Convenția de la Haga din 05.11.1961 trebuie să aibă aplicată apostila (cu excepția țărilor cu care România a încheiat convenții, tratate sau acorduri privind asistența juridică în materie civilă, care prevăd scutirea de orice legalizare: Albania, Austria, Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Cehia, Croația, Federația Rusă, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Franța, Mongolia, Muntenegru, Polonia, R.P. Chineză, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina și Ungaria).
Procura încheiată în străinătate în altă limbă decât în limba română trebuie tradusă de un traducător autorizat din România.
La ghișeu, împuternicitul va prezenta procura în original, însoțită de copia acesteia, iar atunci când este cazul va prezenta și traducerea autorizată.
Traducerea autorizată se atașează la cerere împreună cu copia procurii pe care lucrătorul desemnat va scrie “conform cu originalul”, va pune data, va semna, va aplica ștampila și va restitui originalul după confruntare.
Conform art. 2015 Noul Cod Civil valabilitatea procurii este de 3 ani de la data încheierii, dacă părțile nu au prevăzut un alt termen.
Împuternicirea avocațială
Certificatul de cazier judiciar pentru persoana fizică se poate solicita și prin avocat, în baza împuternicirii avocaţiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi funcţionarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Împuternicirea avocațială este înscrisul ce are semnificația legală de procură, prin care avocatul este împuternicit de client, în baza contractului de asistență juridică încheiat, să-l asiste/reprezinte în fața instanțelor autorității judecătorești și a altor organe de jurisdicție, a organelor de urmărire penală, a autorităților și instituțiilor publice, precum și în fața altor persoane fizice sau juridice și/sau să exercite alte activități ce fac obiectul acestui contract.
C2. Pentru persoana juridică – prin împuternicit se înțelege persoana care a fost mandatată prin completarea Anexei nr. 38 din H.G. nr. 345/2010 să o reprezinte în vederea obținerii certificatului de cazier judiciar.
Actele necesare pentru obținerea certificatului de cazier judiciar
Obținerea certificatului de cazier judiciar de către persoana fizică
A.1. Certificatul de cazier judiciar pentru minorul în vârstă de până la 14 ani se poate obține de către părinte, tutore sau de către un împuternicit al acestora, în baza cererii tip completată cu datele de stare civilă ale minorului şi motivată.
Când solicitantul este părintele, acesta va prezenta, în original, actul său de identitate și certificatul de naștere al minorului.
Când solicitantul este tutorele minorului, acesta va prezenta în original actul său de identitate, certificatul de naștere al minorului și decizia de instituire a tutelei.
Când cererea se depune prin împuternicit, acesta va prezenta actul său de identitate în original, precum și procura notarială / împuternicirea avocațială, care se depun odată cu cererea-tip (cu respectarea Cap. I, secțiunea C1).
A.2. Certificatul de cazier judiciar pentru persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă ( minor 14-18 ani ) sau deplină ( peste 18 ani ) se poate obține personal sau prin împuternicit în baza cererii tip completată cu datele de stare civilă şi motivată.
Când solicitantul depune cererea-tip personal, acesta va prezenta actul de identitate în original.
Când cererea se depune prin împuternicit, acesta va prezenta actul său de identitate în original, procura notarială / împuternicirea avocațială, care se depun odată cu cererea tip (cu respectarea Cap. I, secțiunea C1).
Certificatul de cazier judiciar necesar pentru depunerea la dosarul de graţiere individuală poate fi solicitat de către persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soţul persoanei condamnate, copiii, ascendenţii, fraţii ori surorile persoanei condamnate sau ai soţului acesteia, care trebuie să-și demonstreze calitatea (prin împuternicire avocațială, certificat căsătorie / naștere, în original).
Atunci când solicitant este persoana condamnată, acesta trebuie să prezinte actul de identitate în original.
A.4. Extrasul din cazierul judiciar al altor state membre se poate obține personal sau prin împuternicit în baza cererii tip, completată cu datele de stare civilă şi motivată.
Când cererea se depune personal, solicitantul va prezenta actul de identitate în original (cu respectarea Cap. I, lit. B).
Când cererea se depune prin împuternicit, acesta va prezenta actul său de identitate în original și procura notarială / împuternicirea avocațială, care se depun odată cu cererea-tip (cu respectarea Cap. I, secțiunea C1).
Cererea-tip, după verificarea datelor consemnate în cuprinsul ei, se înregistrează în registrul constituit pentru evidența cererilor de cazier judiciar și se va transmite către I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. în termen de 3 zile lucrătoare cu adresă de înaintare.
Adresa se înregistrează la secretariatul unității și se conexează la cererea tip. La compartimentul de relații cu publicul va rămâne exemplarul nr. 2 al adresei de înaintare împreună cu o copie de pe cererea tip.
După primirea răspunsului de la statul membru, I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. transmite extrasul din cazierul judiciar unității de poliție de la care a primit cererea.
De asemenea, vă facem cunoscut faptul că, potrivit prevederilor art. 28 al. 4 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, modificată prin O.U.G. nr. 41/2016, data la care se poate depune electronic cererea de obținere a certificatului de cazier judiciar, precum și procedura de depunere se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne și vor fi date publicității ulterior emiterii.
Obținerea certificatului de cazier judiciar de către persoana juridică
Certificatul de cazier judiciar pentru persoana juridică se poate obține în baza cererii tip motivate, completată cu datele de identificare ale persoanei juridice, prin împuternicit sau reprezentant legal, care trebuie să își dovedească această calitate și care va prezenta următoarele acte:
– actul de identitate în original al deponentului;
– dovada calității de reprezentant legal/împuternicit al persoanei juridice pentru care se solicită eliberarea certificatului, respectiv Anexa nr. 38 din H.G. nr. 345/2010, înregistrată la nivelul persoanei juridice solicitante.
Certificatul de cazier judiciar pentru persoana fizică autorizată (PFA), întreprinderi individuale și întreprinderi familiale
Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale constituite în baza O.U.G. nr. 44/2008 nu au personalitate juridică și nu răspund penal în condițiile prevăzute de art. 135 Cod Penal.
Având în vedere acest aspect, acestor solicitanți li se va elibera certificat de cazier judiciar pentru persoană fizică (cu respectarea Cap. II, lit. A).
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News