Administrație
Cetatea Alba Carolina, la Târgul Internaţional de Turism “Holiday Market” de la Bucureşti
Cetatea Alba Carolina a fost punctul de maxim interes pentru vizitatori, în prima zi a Târgului Internaţional de Turism “Holiday Market” de la Palatul Parlamentului din Bucureşti, după cum au spus reprezentaţii Primăriei albaiuliene, aflaţi la eveniment.
Aproape 2.000 de vizitatori au admirat, în doar câteva ore, standul municipiului Alba Iulia, pentru a vedea ce-i aşteaptă în Cetate şi pentru a gusta din bucatele tradiţionale din zona noastră.
Atracţia principală a primei zile de târg a fost Garda Cetăţii, soldaţii în costume şi cu armament de epocă aducând pata de culoare, dar şi de sunet, de care avea nevoie manifestarea. Desfăşurat în perioada 17-20 martie 2011, târgul este orientat spre zona business, după cum a precizat delegaţia albaiuliană.
Toţi cei care au trecut pe la standul municipiului Alba Iulia au avut ocazia să vadă „pe viu” o parte din ceea ce pot vedea în fiecare zi în Cetatea Alba Carolina: un loc în care istoria poate fi nu doar ascultată, văzută sau citită, ci şi atinsă şi trăită.
Acţiunea din aceste zile de la Bucureşti se înscrie în proiectul amplu de promovare profesională a Cetăţii Alba Carolina, “Respiră Aerul Istoriei”, accesat de municipalitatea din Alba Iulia şi finanţat,în cea mai mare măsură, din fonduri europene nerambursabile REGIO.
Managerul proiectului, Iulia Manolescu-Dan, şefa delegaţiei municipiului Alba Iulia la târg, a precizat: “Felul în care a fost primită şi percepută aici Cetatea Alba Carolina ne dă dreptul să fim foarte optimişti şi să credem, nu doar să sperăm, că, în foarte scurt timp, Alba Iulia, în general şi Cetatea, în special vor fi destinaţii turistice de top. Dacă măcar o mică parte din cei care ne-au vizitat aici, la târg, vor veni şi în Cetatea Alba Carolina, să descopere live ce-au văzut în materialele de prezentare şi promovare, putem spune că scopul nostru a fost atins”.
Târgul „Holiday Market” este una dintre întâlnirile de referinţă ale companiilor de turism cu clienţii lor şi reuneşte peste 100 de expozanţi, pe o suprafaţă de peste 5.000 mp. Succesul este cu atât mai relevant cu cât participanţii sunt de calibru , “vecina”de stand a municipiului Alba Iulia fiind nimeni alta decât exotica Indonezie. După prima zi de târg, s-au stabilit colaborări cu şapte agenţii de turism din România.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News