Eveniment
Cetatea dacică de la Căpâlna: Proiectarea lucrărilor de restaurare, la a patra licitație. Valoarea contractului, mai mică
Proiectarea lucrărilor de restaurare, consolidare și punere în valoare a Cetății dacice de la Căpâlna, din comuna Săsciori, a fost scoasă la licitație a patra oară de Institutul Național al Patrimoniului.
Față de primele trei licitații desfășurate anul trecut, valoarea contractului a fost redusă cu circa 100.000 de lei, fiind estimată acum la peste 670.000 de lei, fără TVA.
Institutul Național al Patrimoniului a lansat, în 15 august, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o nouă licitație pentru „Servicii de proiectare pentru elaborare: studii și investigații, DALI, PTE, DE, DTAC și asistență tehnică pentru lucrări de restaurare, consolidare și punere în valoare a monumentului istoric „Cetatea dacică de la Căpâlna”, sat Căpâlna, comuna Săsciori.
Valoarea totală estimată este de 674.587,72 de lei, fără TVA.
Primele trei licitații au fost lansate anul trecut, în lunile septembrie, octombrie și noiembrie. Valoarea fiecărei licitații a fost estimată la peste 780.000 de lei, fără TVA. Procedurile au fost anulate însă după ce nu au existat ofertanți înscriși.
Cetatea Dacică de la Căpâlna (sec. I a. Chr – II p. Chr) a fost edificată pe „Dealul Cetății” care se înalță în stânga râului Sebeș (Valea Frumoasei), legat fiind de restul înălțimilor de o șa îngustă și mărginit de două pâraie (Valea Gărgălăului și Pârâul Râpii). Șaua de legătură a fost barată de daci cu șanțuri și valuri de pământ prevăzute cu palisade. Partea superioară a mamelonului, amenajată în terase, este apărată de un turn – locuință prins în zidul de incintă. Turnul – locuință se află în dreptul zonei de acces în sit, pe o platformă tăiată în stâncă. Are plan pătrat ( latura de 9,5 metri și grosimea zidului de 1,73 m) și intrarea pe latura de E (largă de 1,26 m). Zidul de incintă, inegal ca grosime (de la 1,5 m la 2,5 m) se păstrează acum pe cea mai mare parte din lungimea sa doar cu un singur parament (cel exterior). Perimetrul cetății (zidul și turnul – locuință) măsoară 280 de metri. Intrarea în cetate se făcea prin turnul de pe latura de S. Pe latura de N-E se afla o intrare secundară mărginită de două ziduri. În interioriul cetății se ridicau mai multe construcții: pe cea mai înaltă terasă un turn de veghe din lemn, o construcție cu pereții de lemn și baza din piatră lângă turnul – locuință, o scară cu bază de piatră, un canal și mai multe barăci de lemn.
„Zona protejată Căpâlna” are o suprafață de 490 ha (din care situl Căpâlna – 55 ha) și se situează în sud-vestul teritoriului administrativ al comunei Săsciori, la circa 2 kilometri de vatra satului Căpâlna. Calea de acces este DN 67 C Transalpina, care leagă orașele Sebeș (Alba) și Novaci (Gorj). Situl are un singur acces, prin șaua care leagă Dealul Cetății de Dealul Stăunilor. Accesul pe platoul pe care este amplasată Cetatea Dacică Căpâlna se poate face pornind de la șosea pe o potecă de cca. 2,3 kilometri, parțial circulată cu mijloace auto 4 x 4.
Tema de proiectare
Modul de abordare al restaurării zidurilor ruinate trebuie definit pe baza unei metodologii de intervenție. Intervențiile propuse trebuie să se bazeze pe folosirea materialelor și tehnicilor istorice sau a unora compatibile.
Intervențiile de conservare a ruinelor nu vor include lucrări de reconstrucție sau reconstruire, ci procedee de conservare adaptate modului de lucru antic, aplicate ruinelor existente – integrarea lacunelor, completare cu rol de protecție.
Este posibilă doar recompunerea unor elemente și zone restrânse, prin anastiloză fundamentată prin rezultatele cercetărilor, nu vor fi admise reconstituiri bazate exclusiv pe analogii.
Obiective:
– zidurile fortificației, cu turnul de acces – conservare, restaurare;
– Turnul-locuință – conservare, restaurare;
– Accesul secundar – conservare, clarificare a configurației;
– Valurile de pământ și șanțurile – evidențiere mai bună în peisajul sitului;
– Canalul de colectare a apei – conservare;
– Recuperarea topografiei antropice antice – prin sugestie și reconstrucție parțială a unor forme și amenajarări
Cerințele funcționale specifice sunt următoarele:
– conservare și restaurareconservare a materialelor;
– conservare a elementelor constructive;
– restaurare;
– sistematizare verticală;
– remodelare locală a terenului;
– colectare și dirijare a apei meteorice;
– captare și dirijare a apei din sol;
– controlul vegetației;
– acoperiri de protecție;
– infrastructură de vizitare, interpretare și prezentareamenajare alei și poteci;
– amenajare platforme pentru observație;
– amenajare spații de refugiu;
– amenajare de grupuri sanitare minimale în cadrul circuitelor de vizitare;
– panotaje;
– spații pentru prezentări audio – video și interactive;
– machete;
– infrastructură de administrarecasă de bilete / birou pază (10 mp);
– depozitare (8-10 mp);
– grup sanitar (4-6 mp);
– spații pentru rezervoarele de apă potabilă, apă pluvială, apă gri și apă uzată (15-20 mp);
– centrală de monitorizare video;
– spațiu pentru colectarea deșeurilor;
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News