Connect with us
Advertisement

Cugir

Cetatea dacică de la Cugir – Cetățuia va fi pusă în valoare. Acord de asociere între Primărie și CJ Alba

foto: visitcugir.ro

Publicat

Cetatea dacică de la Cugir – Cetățuia urmează să fie pusă în valoare și valorificată. În acest sens, Primăria Cugir dorește să se asocieze cu CJ Alba, pentru realizarea în comun a obiectivului de investiții.

Consilierii județeni din Alba vor avea de votat, în ședința din 23 martie, încheierea unui acord de asociere între Primăria Cugir și CJ Alba, pentru realizarea în comun a obiectivului de investiții: „Punerea în valoare și valorificarea Sitului arheologic de la Cugir Cetățuia – LMI AB-I-s-B-00030”.

Potrivit documentației, valoarea parțială pentru investiția Punerea în valoare și valorificarea „Sitului arheologic de la Cugir Cetățuia”, este de 300.000 lei, sumă prevăzută pentru componenta – Realizarea Conceptului, studiului de fezabilitate, studii, expertize, avize, acorduri, etc.

În conformitate cu devizul general stabilit prin Studiul de Fezabilitate/ Proiectul Tehnic, precum și alte costuri stabilite potrivit studiilor, rapoartelor, etc. elaborate în concordanță
cu prevederile legale în vigoare, valoarea totală va face obiectul unui act adițional la acordul de asociere.

Așezarea dacică de la Cugir se dovedește a fi una dintre cele mai vechi din spațiul intercarpatic al țării noastre, putând fi comparată cu marea așezare de la Poiana din județul Galați, sau cu Bâtca Doamnei de pe teritoriul orașului Piatra Neamț, fiind situată pe un pisc izolat și dotată cu fortificații naturale și întărită cu valuri de pământ și ziduri de piatră.

Dimensiunile fortificației și bogăția vestigiilor ne îndreptățesc să afirmăm că la Cugir se afla un important centru economic, politic și militar, locuit încă din sec. V-IV î.e.n. și ființând
neîntrerupt până la cucerirea romană, când a fost distrus ca toate celelalte fortificații dacice din Transilvania.

Cetatea dacică de la Cugir este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice sub denumirea „Situl arheologic de la Cugir Cetățuia” la poziția 55, având codul LMI AB-I-s-B-00030.

sursa foto: visitcugir.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement