EVENIMENT
”Cetățean de onoare”- agresor sexual al fiicei sale în vârstă de 12 ani. Curtea de Apel Alba Iulia l-a trimis în pușcărie
În postările de pe Facebook, D.D., în vârstă de 61 de ani, fost consilier local al orașului Petrila și cetățean de onoare, poza într-un tată iubitor și devotat față de fiica sa de doar 12 ani, pe care o creștea singur după divorț.
În fapt, în spatele tatălui devotat se ascundea un ”monstru cu chip de părinte”. Timp de mai multe luni, bărbatul și-a agresat sexual fetița.
Mai șocant este faptul că în timpul procesului ar fi încercat să dea vina pe minoră și a declarat că fata l-ar fi provocat.
Fetița de 12 ani era alinarea bărbatului, după ce în anii 2000 acesta și-a pierdut băiatul într-un accident rutier petrecut în fața Primăriei Petrila.
Atunci, bărbatul a luat decizia de a-i dona organele acestuia, aflat în moarte cerebrală, pentru transplant, motiv pentru care a apărut în mai multe emisiuni televizate ca un model și exemplu.
Însă, în anul 2020, timp de mai multe luni, a devenit coșmarul fetiței sale, coșmar care s-a încheiat cu un denunț al fetei către autorități.
În perioada 1990 – 1993, D.D. a fost vicepreședinte al sindicatului Minei Petrila.
Judecătoria Petroșani l-a condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru agresiune sexuală, iar magistrații Curții de Apel Alba Iulia au respins apelul bărbatului, în 11 martie 2021.
Coșmarul fetei a durat cinci luni
Faptele bărbatului au fost descrise în motivarea instanței, atât la Judecătoria Petroșani, cât și la Curtea de Apel Alba Iulia.
Din motive obiective nu vom face publice detaliile șocante din motivarea instanței.
Cei doi locuiau într-un apartament din Petrila, iar bărbatul o creștea singură pe minoră.
D.D. a divorțat de mama minorei, iar femeia a plecat în Italia unde și-a refăcut viața, dar păstra legătura cu minora, în limita în care tatăl îi permitea.
Potrivit judecătorilor, calvarul fetei a început în luna aprilie a anului 2020 și a durat aproape cinci luni.
Totul a culminat cu o criză de nervi a tatălui, care a bătut-o pe minoră, din cauza faptului că fetița și-a spart telefonul.
După ce a bătut-o, minora nu a mai suportat și i-a destăinuit bunicii prin ce trece.
”În data de 12.08.2020, în timp ce inculpatul D.D, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, și minora se aflau în locuință, fără niciun motiv inculpatul a agresat-o fizic, în sensul că a tras-o de păr și a târât-o pe podeaua din apartament, de asemenea a lovit-o cu pumnul în coapsa piciorului drept, provocându-i o vânătaie.
Cu privire la acest aspect, inculpatul a menționat faptul că fiica sa a venit de afară în locuință, spunându-i că și-a spart telefonul, motiv pentru care și-a ieșit din fire”, se mai arată în motivarea instanței.
Cum a scăpat minora din iadul casei în care locuia
Fetiția la 12 ani a dat dovadă de tărie de caracter și i-a povestit bunicei sale printr-un mesaj vocal că a fost agresată sexual de tată. Bunica i-a oferit un număr de telefon al DGASPC Hunedoara, la care minora a sunat și a raportat cele întâmplate.
În urma mărturiei fetiței, polițiștii au deschis un dosar penal, iar bărbatul a fost arestat preventiv în data de 26 august 2020.
A fost trimis în judecată pentru opt fapte de agresiuni sexuale.
Sentința: 5 ani de închisoare cu executare pentru agresiune sexuală
Ce au notat magistrații în motivarea sentinței:
”Instanța va avea în vedere și calitatea specială deținută de către inculpat la momentul săvârșirii faptelor, aceea de ocrotitor și părinte al persoanei vătămate.
Acesta profitând de poziția dominantă pe care o avea față de persoana vătămată, a întreținut cu fiica sa minoră opt acte de natură sexuală, chiar dacă era conștient că sarcina sa de părinte era de a îngriji și ocroti persoana vătămată, fiind una dintre persoanele cărora le revenea obligația de a veghea la dezvoltarea normală a persoanei vătămate și nu la abuzarea acesteia.
Inculpatul, nu numai că nu a fost preocupat de asigurarea unui climat armonios și moral în care copilul său să se dezvolte, ci a înțeles să înceapă să abuzeze fizic și moral de copilul său, pentru satisfacerea nevoilor sale sexuale, ignorând toate consecințele pe care conduita sa o va avea pe viitor asupra copilului.
De asemenea, instanța constată că inculpatul nu a conștientizat consecințele faptelor sale, încercând să-și justifice faptele prin aceea că fiica sa minoră l-a provocat, a avut inițiativa actelor, iar el a dat curs acțiunilor ei, deși aceasta avea doar 12 ani și nu era în măsură să realizeze consecințele faptelor, spre deosebire de inculpat care la vârsta și educația pe care le avea, nu trebuia să facă astfel de fapte”, se arată în motivarea instanței.
În 4 decembrie 2020, bărbatul a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Mai mult de atât, magistrații i-au interzis să se apropie de minoră, timp de trei ani după ce iese din închisoare.
Sentința a fost atacată la instanța superioară din Alba Iulia, doar de bărbat. Însă magistrații au respins apelul acestuia și decizia a rămas definitivă, în 11 martie 2021.
Bărbatul se află, încă din perioada arestului preventiv, închis în Penitenciarul Aiud.
Cetățean de onoare al orașului Petrila și consilier local
În data de 23 mai 2000, D.D. a fost numit cetățean de onoare al orașului Petrila.
Din octombrie 2002, a fost membru fondator şi Preşedinte al Organizaţiei Locale Petrila a partidului Uniunea pentru Reconstrucţia României – URR, potrivit urr.ro.
Iar în perioada 1996 – 2000 a deținut funcția de consilier independent în Consiliul Local – Petrila.
De asemenea, între anii 1990 – 1993, a deținut funcția de vicepreşedinte al sindicatului E.M. Petrila.
Titlul de cetățean de onoare, retras
Consiliul Local al Orașului Petrila a decis în data de 31 martie 2021, la aproape două săptămâni de la pedeapsa finală dată de Curtea de Apel Alba Iulia, retragerea titlului de cetățean de onoare al bărbatului, din cauza faptului că a fost condamnat la închisoare cu executare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.