Eveniment
Cetățean italian, administrator al unei firme din Sebeș, cercetat pentru evaziune fiscală de peste 110.000 lei. Nu și-a plătit taxele timp de doi ani

Potrivit unui comunicat al IPJ Alba, la data de 11.07.2014, poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul Poliţiei municipiului Sebeş, au finalizat un dosar penal şi au propus trimiterea în judecată a lui Nazzareno P. de 52 de ani, cetăţean italian, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, fapte prin care a prejudiciat bugetul de stat cu 112.324 lei.
În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că în perioada anilor 2011 – 2012, a nu a vărsat la bugetul de stat sumele reprezentând contribuţiile şi impozite cu reţinere la sursă, creând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 112.324 lei, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală – „reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News