În urma mai multor sesizări înaintate prefectului Gheorghe Feneşer de către cetăţeni afectaţi de construcţia autostrăzii Orăştie-Sibiu, în zona Sebeş, acesta s-a deplasat la fața locului pentru a constata situația din teren. În urma unei discuții cu reprezentanţii firmei care execută lucrările, "Straco", s-a stabilit ca în zonă să treacă cisterne cu apă de 3-4 ori pe zi, pentru a diminua cantitatea de praf.

Publicitate

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Instituţia Prefectului Alba, „numeroşi cetăţeni l-au sesizat pe prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, cu privire la praful dens care se ridică în urma lucrărilor ce se execută la autostrada Sebeş-Sibiu, în zona localităţilor Lancrăm, Sebeş, Cut".

Prin urmare, prefectul s-a deplasat la faţa locului, unde "s-a constatat că în urma circulaţiei mijloacelor de transport care lucrează la autostradă se ridică nori enormi de praf, întrucât porţiunea de drum nu este asfaltată, fiind în faza de terasare, acoperită doar cu un strat suport balastru, fără asfalt.

Publicitate

Precizăm că tronsonul de drum este tranzitat de un număr foarte mare de autocamioane, creând un disconfort considerabil celor care locuiesc în apropiere, praful purtat de vânt ajungând pe o distanţă de 2, chiar 3 kilometri".

Prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer a luat legătura de urgenţă cu conducerea firmei <Straco>, care execută lucrările la autostradă.

„Începând de astăzi s-a dispus ca pe această porţiune de drum să se treacă de trei ori pe zi cu 4 cisterne cu apă pentru a uda suprafaţa carosabilă, urmând ca pe întreg tronsonul Sebeş - Cut să se aplice aceste măsuri, evitând astfel ridicarea prafului în aer şi poluarea cetăţenilor din această zonă”, a declarat prefectul Gheorghe Feneşer.

Publicitate