Connect with us
Advertisement

Actualitate

CFR Călători: Din 14 iunie, programul estival „Trenurile Soarelui”. Tarife şi trenuri spre staţiunile de pe litoral şi Delta Dunării

Publicat

Distracția bate la ușă pentru elevi, studenți, dar și pentru cei care abia așteaptă un concediu la mare sau în Delta Dunării. Astfel că, începând cu 14 iunie, CFR Călători va lansa programul estival „Trenurile Soarelui”. Peste 40 trenuri vor fi merge spre şi dinspre litoral și Delta Dunării. Suplimentar, CFR Călători introduce în circulaţie 20 de trenuri InterRegio şi Regio care asigură zilnic legătura directă dintre toate regiunile țării și stațiunile de la Marea Neagră. Călătorii vor beneficia de acest program până în 15 septembrie.

De asemenea, în intervalele orare cele mai solicitate, turiștii au la dispoziție legături frecvente între Constanța și stațiuni. Durata călătoriei, cu toate trenurile InterRegio, pe ruta București – Constanța este de 2 ore și 50 de minute.

Și în acest sezon, începând cu data de 28 iunie, trenul tradițional destinat tinerilor va circula zilnic pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – București Nord – Constanța & stațiuni – Mangalia şi retur. Trenul Tineretului va pleca din Sibiu la ora 17.45, va circula pe parcursul nopții cu tranzit prin București Nord (plecare ora 02.30), și va ajunge la Constanța la ora 06.21 / Mangalia la ora 08.08.

Pentru a facilita accesul turiștilor la Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord – Tulcea Oraș și retur. Pasagerii vor avea astfel la dispoziție, în fiecare zi, 4 trenuri (2 dus, 2 intors) care vor asigura legătura cu Delta.

Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea un program adaptat la noul mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local în gări.

Compania recomandă călătorilor să își procure bilete de tren din timp pentru evitarea aglomerației de la casele de bilete, în special pentru trenurile de lung parcurs, care au în compunere vagoane de dormit și cușetă.

Pasagerii CFR Călători au posibilitatea de a călători la tarife reduse, prețurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile.

De exemplu, pentru achiziția biletului dus-întors obțineți o reducere de 10%, iar la cumpărarea cu anticipație beneficiați de reduceri între 10% și 25%. În plus, la trenurile cu regim de rezervare, pentru biletele cumpărate online se acordă reducerea suplimentară de 5%.

 

 

 

 

 

Pasagerii au la îndemână și alte reduceri importante pentru destinații interne:

25% reducere prin Cardul Tren Plus

între 10% şi 25 % reducere cu oferta Minigrup 2-5

între 15% şi 35% reducere cu oferta Biletul de weekend

între 25% şi 60% reducere cu oferta Cartea VSD

între 31% și 56% reduceri de weekend (în zilele de vineri până duminică inclusiv) la trenurile IR care circulă pe Valea Prahovei, pe rute între Sinaia – Brașov și retur;

între 10% și 20% reducere la călătoria cu trenuri succesive;

reduceri de până la 35 % pentru Grupuri de peste 20 persoane.

Persoanele cu dizabilități motorii au posibilitatea de a se deplasa mai ușor cu trenul spre și dinspre litoral, beneficiind din partea CFR Călători de servicii gratuite de asistență complexă (rezervarea locurilor speciale, însoțire în incinta stației, asistență la urcare/coborâre în/din tren și asistență la bordul trenului).

Pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online și la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări/sosiri din/în marile gări. Toate detaliile pentru accesarea acestor servicii gratuite pot fi găsite pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea servicii.

De asemenea, înainte de efectuarea călătoriei, toți pasagerii sunt rugaţi să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii pot consulta pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro.

Mai jos aveţi o parte din programul Trenurilor Soarelui. Programul complet (cu opriri și plecări în/din alte stații) este disponibil online pe site- ul www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Mersul Trenurilor – rute interne.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: cfrcalatori.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement