Connect with us
Advertisement

Actualitate

CFR Călători suplimentează trenurile spre litoral, de luni. Măsură pentru a răspunde cerințelor de trafic

Publicat

CFR Călători a anunţat că va suplimenta cu vagoane trenurile cu plecare spre litoral în dimineaţa zilei de 16 august 2021, măsura fiind luată pentru a răspunde cerinţelor de trafic.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, trenurile RE 8005, IR 1922, IR 1983, IR 1994 din Bucureşti Nord spre litoral, luni dimineaţă – 16 august, vor fi compuse la capacitatatea maximă admisă din punct de vedere tehnic, ceea ce înseamnă 1.100-1.400 locuri la fiecare tren.

De asemenea, sunt suplimentate şi celelalte trenuri din marile oraşe care circulă spre litoral. De exemplu, dinspre Moldova la trenurile care asigură legătura directă sunt disponibile aproximativ 2.500 locuri.

Trenurile care circulă astăzi spre/dinspre litoral, pentru preluarea călătorilor, sunt deja suplimentate cu vagoane la capacitatea maxim tehnic disponibilă.

Pentru a preîntâmpina situaţiile neplăcute generate de epuizarea locurilor la trenuri, compania recomandă pasagerilor să folosească toate trenurile puse la dispoziţie de CFR Călători din graficul unei zile de circulaţie şi să îşi cumpere legitimaţiile de călătorie utilizând toate canalele de distribuţie: online de pe www.cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă „CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online”; de la automatele de vânzare bilete din gări; dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gările CFR şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).

CFR Călători menţionează că face eforturi susţinute pentru menţinerea în circulaţie a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalaţii de climatizare. Întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic – funcţional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs. Pot aparea situaţii în care, din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna şi peste 50 de grade Celsius sau a deschiderii geamurilor în parcurs, instalaţiile de climatizare să funcţioneze fără a mai asigura răcirea în parametri normali.

Pentru derularea traficului în condiţii de siguranţă, în contextul posibilităţii apariţiei avertizărilor meteo locale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, CFR Infrastructură poate reduce viteza de circulaţie a trenurilor în anumite intervale orare, pe anumite porţiuni de cale ferată. Aceasta este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, aplicată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România.

CFR Călători roagă pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre posibilele întârzieri ale trenurilor. În caz de nevoie, în unele trenuri şi în gări personalul feroviar este pregătit să ofere apă călătorilor.

De asemenea, compania are şi o serie de recomandări pentru pasageri la călătoria cu trenul în condiţii de temperaturi ridicate.

Pentru toţi pasagerii şi în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecţiuni medicale, recomandă: să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj; să aibă medicaţia necesară în caz de nevoie; să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.

Pasagerii care au bilete/abonamente şi nu pot să efectueze călătoria în situaţii de forţă majoră, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiţii ecologice şi de siguranţă. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament faţă de societate în sensul garantării accesibilităţii pentru toate categoriile de cetăţeni.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement