Actualitate
CFR Cluj a învins Universitatea Craiova și este CAMPIOANA României! Va fi singura echipă din LIGA 1 în UEFA Champions League
CFR Cluj a reușit să învingă pe terenul celor de la Universitatea Craiova în finala campionatului, scor 3-1. Trupa din Gruia își trece în cont al treilea titlu consecutiv în Liga 1, ajungând la șase astfel de trofee.
CFR Cluj este campioana României și va fi singura reprezentată din Liga 1 în UEFA Champions League.
Vezi golurile din meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj pe Cluj24.ro
Chiar dacă Universitatea Craiova a reușit să deschidă rapid scorul, în minutul 10, după șutul fantastic trimis de Dan Nistor, elevii antrenați de Dan Petrescu au pus repede stăpânire pe joc și au fost echipa mai solidă pe tot parcursul partidei.
CFR Cluj a reușit egalarea chiar înainte de pauză, pe fondul unui joc mai consistent.
Craiovenii egalează prin Vinicius, care a trimis o lovitură de cap imparabilă, scorul de la pauză fiind egal, 1-1.
A doua repriză a început tot cu CFR Cluj în atac, oaspeții reușind să înscrie prin celălalt fundaș central, Kevin Boli, după o altă lovitură de cap.
Elevii antrenați de Dan Petrescu nu au foarte mult timp la dispoziție să sărbătorească acest succes, deoarece în perioada 18-19 august vor începe o nouă aventură europeană. CFR Cluj va juca în primul tur preliminar din UCL și va fi cap de serie. Tragere la sorți va avea loc pe 9 august.
ECHIPELE DE START
Universitatea Craiova: Pigliacelli (p) – Vlădoiu, Cosic, Acka, Văteljelu – Nistor, Mateiu, Cicâldău – Bărbuț, Koljic, Mihăilă.
Rezerve: Popescu (p) – Mitran, Bălașa, Ivanov, Qaka, Ivan, Vangenin, Baiaram, Nițu.
Antrenor: Cristiano Bergodi
CFR Cluj: Arlauskis (p) – Burcă, Vinicius, Boli, Camora – Itu, Bordeianu, Deac – Omrani, Rondon, Joca.
Rezerve: Rus (p) – Cestor, Denis Ciobotariu, Hoban, Luis Aurelio, Chipciu, Pereira, Petrlia, Costache.
Antrenor: Valeriu Bordeianu
Au marcat: Dan Nistor (’10) / Vinicius (’36), Boli (’56), Deac (’77)
Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova)
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad) / Asistenți: Octavian Șovre (Satu Mare) și Vasile Marinescu (București)
CFR Cluj este campioana României pentru a șasea oară în istorie. 2008, 2010, 2012, 2018, 2019 și 2020 sunt anii în care trupa din Gruia a câștigat cel mai important trofeu din Liga 1.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News