Actualitate
CFR scoate la licitație cu strigare tronsonul de cale ferată dintre Sebeș şi Petreștii de Pădure. Se dorește închirierea acestuia unui operator privat

În decursul anilor, una dintre măsurile adoptate de Guvern pentru echilibrarea bugetului CFR SA a fost închirierea unor tronsoane de cale ferată unor operatori privați. CFR înregistrează pierderi încă din 2001.
„Contractele de închiriere se pot încheia pe o perioadă de 4 – 10 ani, în funcţie de perioada necesară amortizării sumelor pe care operatorul se angajează să le aloce în activităţi de reparaţii capitale şi/sau investiţii pentru fiecare secţie şi/sau material rulant necesar operării trenurilor pe secţiile respective”, au precizat reprezentanţii companiei de stat.
În vara anului 2011, Guvernul a decis, în urma negocierilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), închirierea a circa 1.000 de kilometri de linii de cale ferată şi închiderea altor 1.000 de kilometri de tronsoane, economisind astfel 25,7 milioane de euro, potrivit estimărilor de la acea vreme.

Tronsoanele de cale ferată care urmează să fie scoase la licitație în luna februarie sunt cele dintre localitățile: Ploieşti Vest – Târgovişte Nord – Fieni – Pietroşiţa; Diţeşti – Gura Palăngii; I.L. Caragiale – Diţeşti – Moreni; Ploieşti Nord – Măneciu; Costeşti – Roşiori Nord; Caransebeş – Bouţari; Haţeg – Subcetate; Oraviţa – Anina; Câmpia Turzii – Turda; Baia Mare – Baia Mare Nord; Sebeş Alba – Petreştii de Pădure; Dorneşti – Gura Putnei – Putna; Gura Humorului – Dărmăneşti; Dornişoara – Floreni; Crasna – Huşi.
Sursa: gândul.info

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News