Actualitate
Cheltuielile din învăţământul preuniversitar din Alba finanţate de Guvernul Ponta, cu 11 milioane de lei. Plata către salariaţi se face până în 19 decembrie
Guvernul României a alocat judeţului Alba suma de 11.709.000 lei defalcat din T.V.A., pentru finanţarea cheltuielilor din învăţământul preuniversitar de stat la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi Consiliului Judeţean Alba pentru anul 2014. Plata efectivă a sumelor către salariaţi trebuie să se realizeze până în data de 19 decembrie.
Inspectorul general adjunct, Marcela Dărămuş a spus că din sumele alocate se acoperă integral salariile pe luna decembrie, se achită cu prioritate sumele pentru hotărârile judecătoreşti solicitate de unităţile de învăţământ şi ulterior, pentru prima dată după Revoluţie sumele aferente hotărârilor judecătoreşti, care urmau să intre în plată în anul 2015 .
În baza O.U.G. nr. 74/3.12.2014 publicată în Monitorul Oficial Nr. 888/15.12.2014 cu privire la rectificarea bugetară de stat 2014 şi unele măsuri bugetare, Guvernul României, având în vedere excedentul înregistrat la 10 luni pentru anul 2014, necesitatea continuării consolidării fiscale în anul 2014 prin plata titlurilor executorii aferente anului 2015 în anul 2014 şi necesitatea plăţii titlurilor executării având ca prioritate sectorul bugetar, judeţului Alba i-a fost alocată suma de 11.709.000 lei defalcat din T.V.A. pentru finanţarea cheltuielilor din învăţământul preuniversitar de stat la nivelul comunelor, oraşelor,municipiilor şi Consiliului Judeţean Alba pentru anul 2014.
Din totalul sumei alocate 1.200.000 lei pentru salarii, sporuri şi alte drepturi salariale, precum şi contribuţiile aferente acestor sume, 10.509.000 lei pentru hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea drepturilor salariale personalului din unităţile de învăţământ, respectiv 584 mii lei pentru personalul din învăţământul special şi C.J.R.A.E. cu destinaţia plata hotărârilor judecătoreşti.
Suma pentru care în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean din 9 decembrie şi-a rectificat pozitiv bugetul urmând ca şi consiile locale din judeţ să efectueze acelaşi demers. Plata efectivă a sumelor către salariaţi trebuie să se realizeze până în data de 19 decembrie.
Din sumele alocate de mai sus se acoperă integral salariile pe luna decembrie , se achită cu prioritate sumele pentru hotărârile judecătoreşti solicitate de unităţile de învăţământ şi ulterior, pentru prima dată după Revoluţie sumele aferente hotărârilor judecătoreşti, care urmau să intre în plată în anul 2015.
Din analizele făcute, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, sumele alocate judeţului Alba sunt de 12.293.000 lei , iar la nivel de ţară pentru commune , oraşe şi municipii a fost de 1.302.618.000 lei, pentru Consiliile Judeţene 53.377.000 lei, un total de 1.355.995.000 lei, doar pentru cadrele didactice din ţară.
„Reparaţiile materiale pentru cadrele didactice sunt un argument suplimentar pentru creşterea calităţii educaţiei în viitor”, a spus Marcela Dărămuş.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News