Connect with us
Advertisement

Eveniment

CHESTIONAR: Curtea de Apel Alba Iulia cere părerea cetățenilor despre modul în care instanța își desfășoară activitatea

prefectura

Publicat

Reprezentanții Curții de Apel Alba Iulia, instanța superioară de judecată din județul Alba, vor să afle părerea cetățenilor de rând care se au participat la o ședință de judecată în acest an. De asemenea vor să afle și părerea avocaților sau a părților implicate într-un proces. 

Demersul este o premieră pentru instanțele de judecată din Alba. 

Mai exact, vor să afle dacă cei care au ajuns la Curtea de Apel și au avut de depus un dosar au întâmpinat probleme sau nu, dacă cei de la registratură s-au purtat normal și i-au ajutat, dacă au avut neclarități, sau au fost mulțumiți de experiență.

De asemenea, un alt aspect pe care conducerea Curții de Apel Alba Iulia dorește să îl afle este cum s-au comportat judecătorii instanței și greferii în timpul unei ședințe de judecată.

Dacă au avut un comportament adecvat, dacă au studiat dosarul, dacă au adus explicații și au motivat pe înțelesul tuturor o decizie.

Pentru a putea afla răspunsurile angajații Curții de Apel au realizat un chestionar on-line, anonim, pe care cei intersați îl pot completa.

Sondajul a început în noiembrie și va continua până la sfârșitul lunii.

Chestionarul poate fi accesat AICI

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement