CIL Blaj își continuă parcursul în Cupa României. Echipa din „Mica Romă” a obținut calificarea în Turul III al Cupei României după o victorie cu 2-1, după prelungiri, în fața formației ACS Mediaș, la capătul unei partide în care au arătat caracter, răbdare și determinare.

Publicitate

„Disputat pe o căldură apăsătoare, meciul nu a început așa cum ne-am fi dorit. Oaspeții au deschis scorul încă din minutul 4, însă echipa noastră nu și-a pierdut încrederea și a continuat să joace, căutând cu răbdare drumul spre poarta adversă.

Egalarea a venit în minutul 33, când Blănaru a finalizat una dintre acțiunile construite de băieții noștri și a readus echilibrul pe tabelă. Până la finalul timpului regulamentar, cele două formații nu au mai reușit să înscrie, astfel că învingătoarea avea să fie decisă în prelungiri.

Publicitate

Golul calificării a venit în minutul 96, când Macarie a trimis mingea în plasă și a adus bucuria în tabăra CIL-ului. A fost momentul care a răsplătit efortul depus de echipa noastră într-un meci solicitant, disputat în condiții dificile”, au transmis reprezentanții CIL Blaj.

La finalul întâlnirii, antrenorul Daniel Tătar și-a felicitat jucătorii pentru modul în care au gestionat cele 120 de minute.

„Vreau să îmi felicit jucătorii pentru munca depusă pe durata celor 120 de minute. Știu că nu a fost ușor, mai ales că suntem în perioada intensă a pregătirii fizice. Pe lângă oboseală a fost și o căldură destul de mare, care te epuizează și mai mult, dar ei au arătat că își doresc foarte mult să muncească și cred că satisfacția efortului a fost și rezultatul final. Sunt mulțumit de toți jucătorii din lot, mai așteptăm încă două-trei veniri și apoi să ne pregătim pentru începutul campionatului.

Publicitate
AUMOVIO UAB Dual Articol 728x90 / 300x250

Calificarea este importantă pentru noi și pentru oamenii care au venit la teren și ne-au susținut pe acea căldură.

Ne așteaptă un nou meci pe teren propriu cu Sănătatea Cluj, o specialistă a meciurilor de cupă, dar îl vom trata cu maximă seriozitate și cel mai bun să se califice mai departe”, a transmis Daniel Tătar.

Prin această victorie, CIL Blaj și-a asigurat prezența în Turul III al Cupei României, unde va evolua tot pe teren propriu împotriva formației Sănătatea Cluj.

  • Primul 11: Damian – Jica, Pîntea, Gâțan, Nistor, Blănaru, Băican, Tineiu, Roșca, Lungar, Vodă.
  • Au mai evoluat: Checicheș, Crivac, Fleșer și Macarie.
Publicitate

sursa, foto: cilblaj.com