Connect with us
Advertisement

Actualitate

Cinci amenzi și 145 de avertismente date de jandarmii din Alba persoanelor care nu aveau mască sau o purtau necorespunzător

jandarmerie jandarmi

Publicat

Jandarmeria Alba anunță că a dat 145 de avertismente scrise și cinci amenzi, în weekend, în cadrul acțiunilor de verificare privind purtarea măștii de protecție.

Echipajele de jandarmerie au acționat, de vineri până duminică, alături de alte structuri și autorități, pe raza județului Alba.

”Pe timpul misiunilor executate în vederea verificării respectării măsurilor impuse prin  Legea nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au fost verificate de către jandarmi mai multe zone aglomerate, printre care parcuri, terase, mijloace de transport în comun și autogări. In cele trei zile au fost aplicate 150 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea măștii de protecție, respectiv 145 de avertismente scrise și 5 amenzi în valoare totală de  2.500 de lei”, a transmis Jandarmeria Alba.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare. Scopul acestora este unul preventiv și de informare a cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară.

”Pentru a evita creșterea numărului de infectări și a îmbolnăvirilor, facem apel la cetățeni să respecte cu strictețe prevederile legale incidente și să semnaleze cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară fie direct echipajelor de jandarmerie, fie prin apel la TelVerde 0800 800 165”, precizează Jandarmeria.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement