Connect with us
Advertisement

Actualitate

CINCI ani de închisoare pentru un fost funcţionar public din Cîmpeni. A fost acuzat că a obţinut ilegal de la AJOFM Alba peste 400.000 de lei

tribunal

Publicat

tribunal 1 Cinci ani de închisoare cu executare. Este pedeapsa decisă de Judecătoria Alba Iulia pentru un fost funcţionar public din Cîmpeni, acuzat de înşelăciune. Constantin Toader a încheiat fictiv 74 de contracte de muncă şi a obţinut ilegal de la AJOFM Alba peste 400.000 de lei.

Reclamat autorităţilor de anchetă de către ITM Alba, în vara anului 2013, cu suspiciunea că a angajat fictiv zeci de persoane la firme din Apuseni, funcţionarul public din Cîmpeni a fost trimis în judecată, la începutul lui 2014. La momentul în care au sesizat inspectorii ITM, erau vizate 41 de cazuri de contracte de muncă false, însă până la sfârşitul cercetărilor efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, numărul acestora a ajuns la 74.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în perioada 2011 – 2013, inculpatul a indus în eroare angajaţii AJOFM Alba şi a angajat fictiv 74 de persoane şomere cu vârsta de peste 45 de ani. Pe numele acestora, a încasat sumele aferente din fondul de şomaj, respectiv 500 de lei de persoană, ce revine angajatorilor care primesc în muncă şomeri din această categorie.

Contractele false de muncă au fost înregistrate prin patru firme din Apuseni la care Toader ţinea contabilitatea: Danchiali SRL, Diangelo Forest SRL, Forest Music Construct SRL, toate din Abrud şi Mondo Business Apuseni SRL, din Roşia Montană. Acestea s-au constituit părţi civile în dosar.

Constantin Toader a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru înşelăciune şi la 2 luni şi 15 zile de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

”În baza disp. art. 33 lit.a) rap. la art.34 lit.b) Cod penal anterior, contopeşte pedepsele de mai sus aplicate prin prezenta sentinţă, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

Admite acţiunea civilă formulată de persoana vătămată Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba şi pe cale de consecinţă obligă inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente SC Mondo Business Apuseni SRL Roşia Montană, SC Forest Music Construct SRL Abrud, SC Danchiali SRL Abrud şi SC Diangelo Forest SRL Abrud să plătească acesteia suma de 422.330 lei, cu titlu de despăgubiri civile”, se afirmă în minuta deciziei de la Judecătoria Alba Iulia.

La momentul anchetei, funcţionarul era angajat la Administraţia Finanţelor Publice din Cîmpeni.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement