Connect with us
Advertisement

Actualitate

Cinci bărbați din Alba, cu dosare penale după ce au condus mașini neînmatriculate sau cu permisul suspendat

masina politie

Publicat

Cinci bărbați din Teiuș, Sebeș, Crăciunelu de Jos, Blaj și Mihalț s-au ales cu dosare penale, în weekend, după ce ce au fost prinși de polițiști în timp ce conduceau autovehicule neînmatriculate sau cu permisul de conducere suspendat.

Potrivit IPJ Alba, la data de 9 martie, în jurul orei 16.20, poliţiştii din Teiuş au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din Teiuş.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului era expirată din luna noiembrie 2017, motiv pentru care, faţă de conducătorul auto a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.

La data de 10 martie, în jurul orei 2.00, poliţiştii Serviciului Rutier Alba, în timp ce acţionau în P-ţa Dacia din municipiul Sebeş, l-au depistat pe un tânăr de 33 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat.

Faţă de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

La data de 10 martie, în jurul orei 2.40, pe strada Republicii din municipiul Blaj, poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au oprit, pentru control, un autoturism ce era condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Crăciunelu de Jos, judeţul Alba.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul avea permisul de conducere suspendat, motiv pentru care, pe numele lui, a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

La data de 10 martie, în jurul orei 21.30, poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, în timp ce acţionau pe DJ 107 – Mănărade, l-au depistat pe un tânăr de 26 de ani, din municipiul Blaj, în timp ce conducea un autoturism a cărui autorizaţie provizorie de circulaţie era expirată din luna octombrie 2017.

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.

La data de 10 martie, în jurul orei 6.30, poliţiştii din Teiuş, în timp ce acţionau pe strada Octavian Goga din Teiuş, l-au depistat pe un tânăr de 25 de ani, din comuna Mihalţ, în timp ce conducea un autoturism a cărui autorizaţie provizorie de circulaţie era expirată.

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement