Imaginile de la inaugurarea Centrului de Tineret din Teiuș au făcut înconjurul televiziunilor de știri și al presei naționale online, însoțite de ironii. Șase oficialități s-au aliniat la tăierea panglicii, însă numai cinci aveau foarfeci. A șasea persoană, administratorul public al orașului Teius, Dani Marcu, părea că încearcă să taie tricolorul cu degetele. Acesta a venit ulterior cu propria explicație pentru gestul surprins în imagini și ironii.

Șase oficialități, cinci foarfeci, două degete. Momentul surprins a ajuns pe televiziunile naționale

La ceremonia de marți, 27 octombrie, au participat primarul Teiușului- Mirel Hălălai, președintele PSD Alba - Corneliu Mureșan, rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia- Daniel Breaz, directorul ADR Centru- Simion Crețu, vicepreședintele Consiliului Județean Alba- George Rotar, și administratorul public al orașului- Dani Marcu.

Publicitate

La tăierea panglicii, numărul foarfecilor nu l-a egalat pe cel al participanților. Cinci oficialități aveau instrumentele pregătite, iar Dani Marcu a fost surprins cu două degete în dreptul tricolorului. Poziția mâinii sugera folosirea unei foarfeci imaginare.

Imaginile difuzate de Alba24 au fost preluate de televiziuni, iar gestul administratorului public al Teiușului a devenit subiect de comentarii și ironii.

Publicitate

România TV a prezentat episodul cu titlul „Inaugurarea zilei: o panglică, 6 oficiali și 5 foarfeci”. În studio, prezentatorul a folosit chiar o foarfecă pentru a ilustra momentul, în fața imaginii mărite pe un ecran din platou.

La Antena 3 CNN, titlul afișat a fost: „De noaptea minții! A «tăiat» panglica cu degetele, nu a mai avut foarfecă”. Pe ecran, mâna administratorului public era încercuită, pentru ca detaliul să nu scape nimănui.

Episodul a fost relatat și de G4Media și Gândul, iar fotografia a ajuns inclusiv pe Reddit. Inaugurarea centrului cu piscină și bowling a intrat astfel în atenția publicului național prin ceea ce părea o probă de îndemânare fără instrumente.

Publicitate

Dani Marcu: „Nu am intenționat să tai panglica”

Administratorul public al Teiușului a reacționat printr-o postare în care și-a explicat gestul și a răspuns cu umor ironiilor.

„Pentru a lămuri lucrurile, eu nu am intenționat să tai panglica, ci doar să țin tricolorul întins, astfel încât ceilalți invitați să îl poată tăia. Atât de simplu!”, a scris Dani Marcu.

Potrivit explicației sale, cinci persoane tăiau, iar a șasea le asigura condițiile de lucru. Gestul avea, susține Marcu, o justificare practică, chiar dacă imaginea a lăsat loc unei interpretări mai amuzante.

Administratorul public a apreciat totuși că episodul a adus orașului o promovare greu de obținut chiar și cu un buget important.

„Ce au făcut două degete la momentul potrivit n-au reușit cinci foarfeci: să pună Teiușul pe toate ecranele TV din România!”, și-a început acesta mesajul.

Publicitate

Ce s-a inaugurat la Teiuș: centru cu bazin de înot, bowling și sală de spectacole

Dincolo de momentul care a atras ironiile, la Teiuș a fost inaugurat marți un Centru de Tineret în valoare de peste 3,5 milioane de euro, potrivit informațiilor prezentate de administratorul public.

Complexul include un bazin de înot, patru piste de bowling, spații pentru activități sportive și săli de proiecție. Sala de sport modulară poate fi transformată într-o sală de spectacole cu până la 1.000 de locuri.

Centrul este destinat activităților recreative, sportive, educative și culturale pentru tinerii din Teiuș și din împrejurimi.