Connect with us
Publicitate

Eveniment

Un elev de la HCC a câştigat premiul de 5.000 de euro la marea finală a concursului “Comoara din Cetate”. Au participat 50 de concurenți

Publicat

Duminică dimineaţa s-a dat startul marei finale a concursului „Comoara din Cetate“, în Sala Unirii. Cincizeci de participanţi cu vârste cuprinse între 16 şi peste 50 de ani s-au întrecut pentru a pune mâna pe premiul de 5.000 de euro. Suma de bani a fost câştigată de Valentin Breaz , elev în clasa a X-a B, la Colegiul Naţional “Horea Cloşca şi Crişan”.

La ultima rundă a concursului de cultură generală din istoria Cetăţii Alba Iulia, tânărul câştigător, olimpic la matematică, a avut un adversar pe măsură, un albaiulian de 17 ani. Timp de două ore, s-au pus aproximativ 200 de întrebări, iar cei doi tineri au fost trecuţi prin toate evenimentele istorice importante petrecute în Alba Iulia, din cele mai vechi timpuri şi până în fostul regim dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu.

Breaz Valentin, câştigătorul a 5.000 euro

Valentin Breaz a declarat că a studiat istoria Cetăţii timp de o săptâmână, pentru marea finală, mulţumind pe această cale lui Gheorghe Fleşer, muzeograf la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, din cartea căruia a învăţat: “Dintr-o carte a domnului Gheorghe Fleşer, căruia îi mulţumesc, am acumulat foarte multe informaţii de bază despre istoria oraşului şi a Cetăţii Alba Iulia. De asemenea, mi-au fost de ajutor şi hărţile şi pliantele care se găsesc în comerţ”, a declarat Valentin, precizând totodată că nu a cunoscut foarte multe lucruri despre cetate înainte de concurs.

Câştigătorul a participat la mai multe ediţii ale concursului, fiind ajutat în permanenţă de colegii de clasă în găsirea comorilor. Acesta încă nu s-a decis ce va face cu banii câştigaţi.

Concursul s-a desfăşurat în perioada 4 iunie – 25 septembrie, în fiecare sfârşit de săptămână, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, pe 9 octombrie fiind stabilită marea finală.

Participanţii trebuiau să găsească în fiecare zi de concurs un plic ce conţinea macheta sumei de 100 de euro, ce era ascuns în incinta Cetăţii. Pentru găsirea plicului, aceştia au primit indicii care să îi ajute, care constau în  poze, versuri,  propoziţii scurte în care erau incluse elemente istorice, culturale şi arhitectonice despre Cetatea Alba Carolina.

Scopul indiciilor a fost de a sugera zona în care se află premiul şi de a îndemna participanţii la o mai bună cunoaştere a Cetăţii. Finala concursului s-a desfăşurat aproape după acelaşi regulament. De data aceasta concurenţii au căutat, în loc de plicuri, bănuţi cu sigla Cetăţii.

Participanţii din marea finală au fost câştigătorii concursurilor pentru suma de 100 de euro, precum şi 12 dintre participanţii cu cele mai multe înscrieri în concurs.

Organizatorul concursului a fost Primăria Alba Iulia în parteneriat cu Albablog, Consiliul Judeţean, Muzeul Unirii şi Universitatea 1″ Decembrie 1918″, sponsorii din marea finală fiind „Elit” şi „Elis Pavaje”. Premiile din perioada 4 iunie-25 septembrie au fost asigurate de: „Tobimar”, STP Alba Iulia, „Elis Pavaje”, „Simodor Grup”, „Plewa Coşuri de Fum”, „Alpin 57 Lux” şi alte persoane care au dorit să rămână anonime.

Despre regulamentul concursului din marea finală, organizatorii au dat mai multe detalii: „Fiecare concurent a extras un indiciu text dintr-o urnă, ce conduce către un loc din Cetate în care vor găsi o monedă personalizată. Indiciile au condus către 25 de locuri din Cetate, pentru fiecare loc există două texte. În cest fel, doi concurenţi au putut avea două indicii diferite care au condus către acelaşi loc. Moneda i-a dat dreptul să se califice în următoarea etapă a finalei, unde s-au calificat doar 21 de participanţi din cei 50. Primii 15 concurenţi care s-au prezentat la Sala Unirii cu o monedă au mers automat mai departe, iar următorii şase trebuiau să răspundă corect la o întrebare legată de istoria Cetăţii, pentru a intra în runda a doua a concursului.
Mai departe, concurenţii au fost formaţi pe grupe de câte 3 persoane şi supuşi unui test cu întrebări legate de istoria Cetăţii. Departajarea s-a făcut după răspunsurile corecte date de fiecare concurent.
Runda a treia s-a desfăşurat sub forma unui joc de cucerire. Dacă exista egalitate între doi concurenţi, jocul continua până când un jucător reuşea să cucerească o zonă a adversarului.
De menţionat, concurenţii nu au avut voie să participe la concurs cu telefoane mobile, biciclete, hărţi sau alte materiale informative legate de Cetatea Alba Carolina. Concurenţii care trişau erau descalificaţi.”

Participanţii din marea finală au fost: Raţiu Ionas Oliviu, Rusu Elisei Andrei, Beean Liliana, Gheti Victor Ionuţ, Rusu Mihai Viorel, Wainberg Petru, Vanca Dumitru Daniel, Vlad Cornel Ovidiu, Wainberg Dorin, Iuonaş Ovidiu Claudiu, Irimie Dragoş, Bobesi Marina, Elvireanu Dan, Chioran Bogdan, Ghişa Nicolae, Barbu Andrei, Popa Ciprian, Oltean Constantin, Raţiu Viorel Cristian, Bugnar Dan, Magda Nicolae, Turcu Cornel, Şerdean Alexandru, Breaz Valentin, Ognean Ioana, Boncuţ Vlad Robert, Opris Andrei, Rechea Andrei, Turcu Alex Raul, Docea Eugen George Mihai, Mărginean Radu, Urcan Radu, Ciapa Robert, Oltean Mihaela, Fleşeriu Emese, Cotârlea Ioan, Beean Cosmin, Ianc Andrei, Szekely Alex, Dragomir Andrei, Butuc Ioan, Ghişa Mirela, Fleşeriu Ana, Ognean Adela, Mermezan Marius, Rusu Mihaela, Cioara Andrei, Tulbure Andrei, Paştiu Andrei, Ciurar Paul.

Concursul a început la ora 11.00  şi s-a încheiat la ora 19.20.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate