Cinci noi blocuri sociale urmează să fie construite la Alba Iulia. Contractul de finanțare nerambursabilă, semnat de Gabriel Pleșa
Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa a semnat recent un nou contract prin care municipiul obține o sumă importantă pentru dezvoltare, aproape 307 miliarde lei vechi (cca 6,2 milioane de euro) reprezentând finanțarea nerambursabilă pentru construcția a încă cinci blocuri de locuințe sociale pe strada Gheorghe Șincai, pe lângă cel aflat deja într-un stadiu avansat de execuție.
„Împreuna cu cele 5 noi blocuri, Primăria Alba Iulia va avea disponibile, pe strada Gheorghe Șincai, nu mai puțin de 126 de noi apartamente cu destinație socială, o adevărată gură de oxigen pentru familiile din municipiu cu posibilități reduse. Rezolvăm, rând pe rând, problemele orașului și facem din Alba Iulia o comunitate mai incluzivă”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.
Noul contract de finanțare a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Programului multianual de construcții locuințe sociale, iar blocurile au un termen de 36 luni pentru execuție, după realizarea procedurilor de licitație și atribuire.
Valoarea totală a investiției este de peste 37,4 milioane lei, adică peste 7,5 milioane euro.
Încă o veste bună este că blocul aflat deja în construcție pe strada Gheorghe Șincai, finanțat prin POR și intrat în execuție în noiembrie 2022, se află într-un stadiu avansat.
Se lucrează în acest moment la finisajele interioare, iar până la sfârșitul acestui an blocul va fi finalizat.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)