Eveniment
Cine a trăit 30 de ani în Zlatna, poate ieși la pensie cu doi ani mai devreme. LISTA orașelor aflate în aceeași situație
Deputații au aprobat marți un proiect de lege pentru extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare.
Astfel, persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în Zlatna vor putea beneficia de pensionarea anticipată cu doi ani, fără a suporta penalitățile aferente.
Sunt vizate, de asemenea, mai multe localități din Valea Jiului, respectiv Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa și Uricani
Proiectul de Lege pentru modificarea art.65 alin.(5) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost adoptat în ședința din 14 iulie cu 279 de voturi pentru și 20 de abțineri.
„Locuitorii din această zonă au trăit într-un mediu nociv, care le scurtează semnificativ speranța de viață, inhalând substanțe nocive provenite de la exploatările miniere din Valea Jiului. Menționăm că, potrivit datelor statistice ale INS pentru anul 2017, speranța de viață în Hunedoara era sub 75 de ani, cu 1 an mai mică decât media la nivel național”, se precizează în expunerea de motive.
Astfel, potrivit proiectului de lege „persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu sau de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice și/sau de cocs metalurgic, precum și a emisiilor de amoniac și derivate, respectiv localitățile Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna, Târgu Mureș, Drobeta-Turnu-Severin, Târnăveni, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoas și Uricani, pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News