Connect with us
Advertisement

Actualitate

Cine este Principesa Margareta, noua Regină a României

Publicat

S-a născut la Lausanne, în Elveţia, pe 26 martie 1949. Este prima fiica a Majestăţilor Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai României. Alteţa Sa Regală este licenţiată în Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional a Universităţii din Edinburgh, Scoţia. Principesa Margareta a fost implicată, înainte de 1989, în proiecte ale Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite şi al Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD).

În august 1989, când devenea evident că ceva avea să se schimbe în sfarşit în Europa de Est, Principesa Margareta părăseşte Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a se dărui cauzei României.

Sosește în țară pe 18 ianuarie 1990. În acelaşi an înfiinţează, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundaţia Principesa Margareta a României, dedicată sprijinirii bătrânilor şi tinerilor aflaţi în dificultăţi fizice sau materiale. La 18 ianuarie 2015, în prezența autorităților politice, sărbătorește “Jubileul de Argint” al întoarcerii în țară.

Alteţa Sa Regală a însoţit pe Regele Mihai în turneele susţinute în 1997 şi 2002 pentru sprijinirea aderării României la NATO şi Uniunea Europeană.

Alteţele Lor Regale Principesa Moștenitoare şi Principele Radu s-au căsătorit la 21 septembrie 1996. Din 2001, locuiesc la Palatul Elisabeta din Bucureşti, iar angajamentele lor publice se desfăşoară în capitală, în ţară şi în străinătate.

La 30 decembrie 1997, Majestatea Sa Regele Mihai I a anunțat, la București, că succesorul său în toate drepturile și prerogativele dinastice este Principesa Moștenitoare Margareta. În ziua de 30 decembrie 2007, Regele Mihai a numit pe Principesa Moștenitoare Margareta drept Custode al Coroanei române. La 1 martie 2016, Majestatea Sa a cerut Custodelui Coroanei să îl reprezinte, de aici încolo, în toate acțiunile publice.

Principesa Moștenitoare este decorată cu Marea Cruce a Ordinului Carol I (1996), Marea Cruce a Ordinului Coroana României (2011), Marea Cruce a Ordinului de Malta (2003), Cavaler al “Legiunii de Onoare” a Republicii Franceze (2009) şi Marea Cruce a Ordinului Sfânta Isabel a Portugaliei (2012).

Alteța Sa Regală este Doctor Honoris Causa al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Regele Mihai (Timișoara), al Academiei de Studii Economice din Chișinău și al Universității din Pitești.

Principesa Moștenitoare este preşedintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România, al “Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă Săvârşin” (care are ca scop crearea unui model de dezvoltare rurală şi de atragere a investiţiilor străine) şi preşedintele de onoare al “Fundaţiei Atletismul Românesc”. Alteța Sa Regală a acordat Înaltul Patronaj Consiliului Național al Elevilor și Brigăzii 17 Mecanizată a Republicii Polonia.

Alteţa Sa Regală a acordat Înaltul Patronaj Societăţii Enescu din Londra, Festivalului Transilvania Fest, Festivalului Internaţional de Film NEXT, Festivalului Sighişoara Medievală, Concursului profesional studenţesc “Agronomiada”, Fundaţiei Culturale Roşia Montană, “Festivalului de Teatru pentru Copii şi Adolescenți Mark Twain”, Iniţiativei Naţionale “Plantăm Fapte Bune în România”, reprezentată de Asociaţia Eco-assist, Conferinţei “Christmas Lectures’’, Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic “Grand Prix Nova’’, Transylvania College din Cluj, Concursurilor Școlare „Cangurul”, Galei anuale „Oamenii Timpului”, Alianței Naționale pentru Boli Rare din România, Consiliului Naţional al Elevilor, Brigăzii 17 Mecanizată Wielkopolska a Armatei Poloniei. Împreună cu Principele Radu, patronează “Concursul Internaţional Basmele Reginei Maria”, Festivalul Internaţional “EUROPAfest” şi Consiliul Naţional Profesional-Ştiinţific şi Sportiv “Agronomiada”. Principesa Moștenitoare Margareta este Patronul Regal al “Duke of Edinburgh Award Romania”.

Din iunie 2005, în Bucureşti funcționează “Școala Gimnazială Principesa Margareta”.

Sursa: romaniaregala.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Silviu

    joi, 07.12.2017 at 10:09

    Margareta NU ESTE REGINA ROMANIEI! Romania este REPUBLICA parlamentara! NU avem regi, regine, printi si printese! Avem doar saraci si cersetori si o clasa politica formata in majoritatea ei din hoti si tradatori care spoliaza averea TARII si supun TARA si POPORUL la cele mai rele tratamente, la saracie si coruptie, dupa ce au distrus si vandut tot ce se putea, transformandu-ne in cetateni de mana a treia ai Europei!!!! Cine o vrea, sa o pastreze pe regina, sa o intretina si sa o expuna unde vrea! NOI NU AVEM REGINA!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement