Eveniment
Cine este tânărul din Zlatna care a murit după ce a căzut de pe o mașină aflată în mers. ”Drum bun spre cer, prieten drag!”
Tânărul de 22 de ani din Zlatna, implicat într-un incident petrecut în urmă cu mai bine de o lună la Pirita, lângă Zlatna, s-a stins din viață.
Florin Irimie a fost rănit grav după ce a căzut de pe un autoturism în mers pe care se urcase.
A fost dus la Cluj și a stat în spital în stare gravă, spun apropiații.
Moartea sa a șocat și a îndurerat comunitatea din Zlatna. Florin era cunoscut în oraș ca un băiat plăcut, inteligent și care avea mulți prieteni.
La aflarea veștii, mesajele au început să curgă pe contul său de Facebook.
”Ai plecat prea devreme din viețile noastre, lăsând în urmă numai tristețe și durere. Nu îmi vine să cred că nu mai ești printre noi! Ai fost ca un frate pentru mine, aveai un suflet bun, aveai un viitor înainte de care nu ai apucat să te bucuri, suflet drag”.
”Nu pot să cred ca Dumnezeu te-a făcut așa repede un înger! Încă nu îmi vine sa cred ce repede te-ai dus ai fost un suflet minunat, blând, cald….mereu o să rămâi în mintea mea cu amintiri frumoase… Drum bun spre cer, prieten drag!”
Sunt doar câteva exemple care arată că moartea sa i-a îndurerat pe cei din jur.
Ce s-a întâmplat
Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Alba, incidentul s-a produs în data de 22 mai, în jurul orei 22.00, în Pirita, localitate care aparține de orașul Zlatna, un tânăr de 22 de ani, din Zlatna, a fost grav rănit în urma unui accident.
Acesta s-ar fi urcat pe portbagajul unui autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani, din Zlatna. După aproximativ 15-20 de metri, tânărul a căzut pe carosabil și a suferit leziuni în zona capului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.
Potrivit unor surse, șoferul autoturismului ar fi ieșit dintr-o curte pe drumul comunal și nu ar fi știut că tânărul se urcase pe portbagajul mașinii.
Foto: Facebook
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News