Administrație
Cine sunt cei care vor decide sensurile unice pe străzile din Alba Iulia. Componența Comisiei de circulație și scopul acesteia
În vederea reglementării traficului rutier și pietonal din Alba Iulia, în condițiile creșterii numărului de vehicule și a intensității traficului rutier, administrația locală propune constituirea unei Comisii de circulație rutieră a municipiului. Aceasta va analiza sesizările și reclamațiile privind circulația rutieră și parcarea vehiculelor și va lua decizii pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație și a creșterii gradului de siguranță rutieră.
De asemenea, comisia va institui reglementări privind circulația traficului rutier și pietonal de pe raza municipiului, respectiv va stabili străzile pe care circulația se va desfășura pe un singur sens sau zonele unde parcarea este permisă sau interzisă.
Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința din 30 august, un proiect privind constituirea Comisiei de circulație rutieră a municipiului și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia.
Astfel, potrivit regulamentului, Comisia de circulație rutieră a municipiului Alba Iulia se constituie din reprezentanți ai: Primăriei municipiului Alba Iulia, Biroului Poliției Rutiere din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, Serviciului Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, Serviciului Poliției Locale, Asociației intercomunitare de dezvoltare Alba Iulia (AIDA), din specialiști în proiectarea și amenajarea căilor de comunicație rutieră.
Componența Comisiei de circulație rutieră a municipiului Alba Iulia este numită prin dispoziția primarului Gabriel Pleșa.
Comisia va reglementa, controla și monitoriza activitatea de sistematizare a circulației pe drumurile publice sau în vecinătatea lor, stabilind condițiile și modalitățile care trebuie îndeplinite pentru a se asigura desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației rutiere, apărarea vieții și a integrității corporale, a sănătății persoanelor, proprietății publice și private, protecția mediului înconjurător, precum și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor.
Componența Comisiei de circulație rutieră a municipiului Alba Iulia
Comisia de circulație rutieră a municipiului Alba Iulia este compusă din 9 membri titulari, astfel:
- președinte – viceprimar
- vicepreședinte – șeful Biroului întreținere și reparații drumuri și siguranța circulației
- secretar – inspector din cadrul Biroului întreținere și reparații drumuri și siguranța circulației, cu atribuții privind amenajarea circulației și siguranța rutieră
- arhitectul șef al municipiului
- șeful Serviciului Poliția Locală
- șeful Biroului Rutier al Poliției Municipiului Alba Iulia
- șeful Serviciului Rutier al IPJ Alba
- reprezentantul Asociației de dezvoltare intercomunitară Alba Iulia (AIDA)
- inginer construcții civile specialitatea Căi Ferate, Drumuri și Poduri
Scopul și obiectivele Comisiei de circulație rutieră a municipiului Alba Iulia
Potrivit regulamentului, Comisia de circulație rutieră a municipiului Alba Iulia va analiza sesizările și reclamațiile depuse de cetățeni, societăți comerciale, instituții, etc. și va lua hotărâri pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație rutieră și a creșterii gradului de siguranță rutieră.
Comisia poate institui reglementări privind desfășurarea traficului rutier și pietonal pe raza municipiului, respectiv:
- instituirea de restricții și interdicții referitoare la traficul rutier și pietonal
- stabilirea zonelor unde parcarea este permisă sau interzisă
- stabilirea străzilor pe care circulația se desfășoară pe un singur sens
- avizează instalarea mijloacelor de semnalizare rutieră și echipamente destinate siguranței circulației
- avizează reglementările referitoare la regimul de acces la circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de autovehicule
- avizează modul de amenajare a intersecțiilor
- stabilește măsuri care să ducă la eliminarea locurilor periculoase și la îmbunătățirea siguranței și fluenței circulației rutiere pe drumurile publice din municipiu
- analizează și avizează amplasarea, amenajarea și semnalizarea unitară a stațiilor mijloacelor de transport în comun și a stațiilor de taxi
- analizează și avizează proiectele de infrastructură rutieră
- avizează, din punct de vedere al circulației rutiere, efectuarea de transporturi agabaritice
De asemenea, comisia va analiza documentațiile de urbanism depuse și va emite avizul privind amenajarea circulației rutiere, solicitat prin certificatul de urbanism.
Conform documentului citat, Comisia de circulație rutieră a municipiului Alba Iulia se întrunește lunar, în ședințe ordinare, sau de câte ori este nevoie, în ședințe extraordinare, la convocarea președintelui sau în lipsa acestuia a vicepreședintelui.
Deciziile se vor lua cu majoritate de voturi și vor fi cuprinse într-o hotărâre care va fi redactată de secretarul comisiei și semnată de președinte, sau în lipsa acestuia, de vicepreședinte.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Alin
joi, 25.08.2022 at 19:08
Ar fi recomandat ca toți membrii sa aibă permis de conducere valabil , înainte sa reglementeze circulația pe drumurile publice.
Maria
joi, 25.08.2022 at 21:03
Ar fi bine să fie anunță și populația nu, numai peste noapte te trezești cu străzi interzise pe ambele sensuri!
pilu
joi, 25.08.2022 at 22:55
Ce să caute Poliţia locală acolo, când se ştie că acolo sunt numai nulităţi perimate.