Actualitate
La intrare în Blaj, dinspre Târnăveni, un TIR încărcat cu azotat de amoniu a ajuns într-un șanț. Circulaţia a fost reluată după opt ore
Circulația rutieră pe DN14 B, la intrare în Blaj dinspre Târnăveni, a fost deviată, joi dimineaţa, din cauza unui eveniment rutier petrecut în zonă. Un TIR încărcat cu azotat de amoniu a ajuns într-un șanț şi apoi într-un cap de pod, pe marginea drumului.
Potrivit polițiștilor, traficul la intrare în Blaj a fost deviat pe străzile adiacente, iar oamenii legii au intervenit pentru eliberarea carosabilului și ridicarea cabinei TIR-ului. Evenimentul rutier nu a fost soldat cu victime.
UPDATE, ora 15.30: După opt ore, traficul a fost reluat la locul producerii evenimentului, pe strada Simion Bărnuțiu din Blaj.
UPDATE, Ora 17.20: Potrivit IPJ Alba, „la data de 13.01.2013, ora 7.08, Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada Simion Bărnuţiu din Blaj, un autotractor a ieşit în şanţul din partea dreaptă a carosabilului.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj, care a constatat că R.I.C., de 39 de ani, din Petroşani, judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autotractor în direcţia Sîncel – Blaj, la intrarea în municipiul Blaj, pe strada Simion Bărnuţiu, într-o curbă la dreapta, pe un sector de drum în pantă, a pierdut controlul asupra autovehiculului şi a intrat cu roata dreaptă faţă a autotractorului în şanţul din partea dreaptă, oprindu-se într-un capăt de pod din beton, fără a se răsturna.
În urma coliziunii cauciucul dreapta faţă a autotractorului a explodat, rezervorul de combustibil s-a fisurat, iar o parte din motorină s-a scurs în şanţul în care a intrat autotractorul.
Având în vedere faptul că autotractorul transporta 24 de tone cu saci de azotat de amoniu, s-au luat măsuri pentru izolarea locului producerii evenimentului şi devierea circulaţiei pe o rută ocolitoare.
Încărcătura a rămas intactă, fără să existe vreun pericol de explozie.
În urma demersurilor efectuate, iniţial nu s-a reuşit scoaterea autotractorului cu semiremorcă din şanţ, fapt pentru care societatea căruia îi aparţinea autotractorul, a trimis la faţa locului un alt mijloc de transport care a preluat încărcătura.
Conducătorului auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Foto: arhiva Alba24
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
dorin
joi, 17.01.2013 at 17:02
oameni buni , daca nu aveti poze cu camionul din accident nu puneti orice poza aveti voi pe acolo. eu am fost acolo dar nici decum nu e asta camionul. asa cum prostiti lumea cu pozele , probabil prostiti lumea de obicei si cu stiri false
moderatorul de serviciu
joi, 17.01.2013 at 19:27
@dorin, scrie jos, dupa articol, ca sunt poze de arhiva