Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că luni, 5 iulie, între orele 10.00 – 17.30, se va închide circulația rutieră prin tunelul de la Bâlea Lac, Transfăgărășan pentru competiția sportivă „Turul Ciclist al Sibiului 2021”.
174 de cicliști profesioniști de pe 5 continente – Europa, Asia, Africa, America de Nord și America de Sud – se vor întrece în cadrul acestei competiții. Turul Ciclist al Sibiului este inclus în calendarul competițional european al Union Cycliste Internationale, destinat sportivilor de elită la nivel internațional, citează Mediafax.
Transfăgărășanul, redeschis între Piscul Negru și Bâlea Cascadă
Circulația pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă, s-a deschis pe 28 iunie. Traficul este permis doar ziua. Șoferii sunt avertizați că în zonă sunt mulți urși. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă s-a deschis pentru toate categoriile de autovehicule, în intervalul orar 7.00 – 21.00. Circulația rutieră este interzisă pe timpul nopții, între orele 21.00 – 7.00.
Șoferii sunt invitați să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile de trafic, mai ales având în vedere instabilitatea atmosferică ce duce la apariția de fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea.
De asemenea, cei ce tranzitează acest sector de drum sunt avertizați că, în ultima perioadă, a fost semnalată prezența urșilor în apropierea șoselei: „Îi sfătuim să nu se apropie de animale, să nu le hrănească și să informeze imediat autoritățile de prezența acestora”.