Eveniment
FOTO-VIDEO: Circulație cu restricții pe autostrada A1 între Sebeș și Orăștie. Remorca unui TIR a lovit un pod și a rămas agățată
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe Autostrada A1, între Sebeș și Deva, la kilometrul 338, în zona municipiului Orăștie, județul Hunedoara, un ansamblu de vehicule a acroșat cu bena un pod.
Se circula cu restricții pe Autostrada A1 Sibiu-Deva , după ce un TIR format din cap tractor și semiremorcă basculabilă a făcut explozie la un cauciuc. Șoferul a pierdut controlul asupra direcției, iar remorca s-a desprins și a rămas agățată de un pod.
UPDATE: Potrivit DRDP Timișoara, circulația în zonă a fost reluată în condiții normale, în jurul orei 10.00.
Știrea inițială
Vehiculul a pătruns pe sensul opus de mers și a rămas imobilizat pe carosabil.
Bena ansamblului rutier este ruptă, agățată de pod.
Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 04:30. În urma acestuia nu s-au înregistrat persoane rănite.
Traficul se desfășura pe banda 1 și pe cea de urgență pe ambele căi, dar banda a 2-a era închisă pe amândouă sensurile de circulație, spre Sibiu și spre Nădlac.
Nu sunt valori ridicate de trafic, în zonă acționându-se pentru eliberarea părții carosabile.
foto, video: DRDP Timișoara, cititor Alba24
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News