Eveniment
FOTO – VIDEO / Circulaţie îngreunată pe Autostradă, între Sebeş şi Cunţa, după un ACCIDENT mortal pe DN1, în Apold. Trei persoane decedate
Circulaţia pe Autostrada Orăştie – Sibiu, între Sebeş şi Cunţa (judeţul Alba) este îngreunată marţi dimineaţa, după producerea unui accident mortal pe DN1, în zona Apoldu de Sus. Potrivit Infotrafic, încă de la ora 7.00, s-au format coloane de autovehicule atât pe tronsonul din judeţul Alba, cât şi la ieşirea de pe autostradă din zona Sălişte. La ora 10.00, traficul se desfăşura în continuare cu dificultate.
UPDATE: Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la ora 12.15, în judeţul Sibiu, încă se circulă în coloană pe DN1, între Cunţa şi Apoldu de Sus. Traficul rutier este foarte intens mai ales pe sensul de mers Sebeş – Sibiu. Circulaţia se îngreunează şi pentru că mulţi conducători auto încetinesc sau chiar opresc în localitatea Aplodu de Sus, pentru a fotografia cele două autovehicule implicate în accidentul din cursul nopţii.
La ieşirea de pe autostrada A1 Sebeş – Cunţa, există coloane de autovehicule în apropierea nodului rutier Cunţa, întrucât drumul de legătură cu DN1 nu poate prelua în condiţii optime traficul de pe autostradă.
“Le recomandăm conducătorilor auto să mărească distanţa în mers, iar celor care încheie coloanele să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp”, transmite Infotrafic.
Cauza aglomeraţiei pe autostradă şi DN1 este un accident deosebit de grav produs în noaptea de luni spre marţi, în zona Apoldu de Sus. Şoferul unui TIR care conducea băut a lovit un microbuz în care se aflau cinci persoane. În urma impactului, trei persoane au murit şi alte trei au fost rănite.
Şoferul TIR-ului, un bărbat de 46 de ani din judeţul Bihor, avea 0,6 mg / litru alcool pur în aerul expirat, circula dinspre Sibiu spre Alba şi a pătruns, într-o curbă, pe contrasens, unde a lovit microbuzul. Cele trei persoane care şi-au pierdut viaţa sunt şoferul şi doi pasageri din microbuz. Alte două femei (de 63 de ani, din Sibiu, respectiv de 53 de ani, din Braşov) şi şoferul TIR-ului au fost răniţi. Oamenii se întorceau de la muncă, din străinătate (Italia). Traficul în zonă a fost blocat total aproape cinci ore.
„Circulaţia pe autostradă va reintra în normal după ce se va fluidiza traficul pe DN1 Sălişte – Cunţa. Circulaţia pe DN1 a fost reluată pe ambele benzi începând cu ora 6.55, însă s-au format coloane de autovehicule”, potrivit Infotrafic.
sursă foto/ video: oradesibiu.ro/ Live in Sibiu
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News