Actualitate
CJ Alba a aprobat suma de 160.000 de lei pentru reparații la o parte din sediul Şcolii Profesionale Germane din Alba Iulia
Pentru buna funcţionare a Şcolii Profesonale Germane Alba Iulia, în şedinţa Consiliului Judeţean de joi a fost aprobat un proiect de hotărâre prin care suma alocată din bugetul judeţean pentru finanţarea cheltuielilor se majorează la 420.000 de lei, cu 160.000 de lei mai mult faţă de alocarea anterioară. Fondurile suplimentare sunt necesare pentru reparaţii curente la parterul clădirii.
“Se alocă suma de 420.000 lei pentru finanţarea cheltuielilor legate de lucrările de reparaţii curente, dotarea cu mobilier şi echipamente pentru activităţile şcolare, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de promovare a şcolii profesionale”, se arată în documentaţia proiectului, ce prevede şi încheierea unui act adiţional la contractul de asociere.
Motivul pentru care se consideră necesară alocarea acestor sume este reprezentat de asigurarea unui standard minimal necesar desfăşurării activităţilor în anul şcolar 2013-2014. „S-a constatat necesitatea realizării unor lucrări de reparaţii curente suplimentare la parterul clădirii în care sunt localizate atelierele şcolii”, se mai arată în documentaţie.
Reamintim că prin HCJ 1333/29.07.2013, privind aprobarea asocierii dintre Judeţul Alba prin Consiliul Judeţean Alba, Municipiul Alba Iulia, prin Consiliul Local Alba Iulia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, în vederea funcţionării Şcolii Profesionale Germane Alba Iulia, a fost alocată suma de 260.000 de lei pentru lucrări de reparaţii curente, dotarea cu mobilier şcolar, echipamente pentru activităţi şcolare şi promovarea şcolii.
Acum, suma va fi majorată la valoarea de 420.00 de lei.
Școala Profesională Germană va funcţiona în incinta Colegiului Tehnic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia. Lucrările de reparații curente, ce au ca termen de finalizare data de 8 septembrie, sunt executate de firma Marinex SRL din Alba Iulia.
Banii necesari pentru realizarea acestor investiții provin în integralitate din bugetul Consiliului Județean Alba, fiind alocați în urma ședinței CJ din data de 29 iulie.
Școala profesională de tip dual se adresează tuturor elevilor clasei a IX-a cuprinși în învățământul liceal și reprezintă o structură nouă de învățământ, menită a pregăti în meserii tehnice, ce vizează integrarea mai ușoară a viitorilor absolvenți pe o piață a muncii într-o continuă schimbare.
Citiţi AICI mai multe detalii despre Şcoala Profesională Germană.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Pingback: UPDATE: Şedinţă la Consiliul Judeţean Alba. Pe ordinea de zi au fost incluse 17 proiecte de hotărâre plus trei suplimentare. Vezi lista | Alba24