Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

CJSU Alba: Măsuri pentru diminuarea răspândirii COVID-19, în Ocna Mureș și alte localități din județ. Ce s-a hotărât

Publicat

Pe raza localităților Ocna Mureş, Lunca Mureșului, Miraslău, Săliștea, Ponor și Cut, pentru a preveni răspândirea coronavirusului, CJSU Alba a luat sâmbătă, 6 martie, o serie de măsuri. 

La nivelul comunei Lunca Mureșului, unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–CoV-2 este de peste 3/1.000 de locuitori, începând cu data de 07.03.2021, ora 00.00, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;

Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;

Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);
Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2300-0500, cu următoarele excepții:

deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este interzisă;

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

i) Măsurile stabilite la lit. g) și lit. h) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. i), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

l) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

m) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

 La nivelul oraşului Ocna Mureş, comunelor Miraslău și Săliștea, unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori, începând cu data de 07.03.2021, ora 00.00, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

a) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

b) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;

c) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);

d) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

e) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

f) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2300-0500, cu următoarele excepții:

deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori decesul unui membru de familie;

g) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este permisă în intervalul orar 0600-2300, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

h) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă în intervalul orar 0600-2300, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

i) Măsurile stabilite la lit. g) și lit. h) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă, este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. i), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

l) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

m) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu obligația respectării orarului de lucru cu publicul între orele 0600-2300;

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3) Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, sau în funcție de modificările intervenite la nivelul unităților administrativ–teritoriale în ceea ce privește rata de incidență.

La nivelul comunelor Ponor și Cut, unde s-a înregistrat un trend descrescător de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, rata de incidență fiind de sub 1,5 cazuri la 1000 de locuitori, începând cu data de 07.03.2021, ora 00.00, încetează aplicarea măsurilor stabilite pentru diminuarea riscului, prin Hotărârea C.J.S.U. Alba nr. 40/22.02.2021.

Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Publicitate

EVENIMENT

Atenționare privind oferte false de vacanțe. Ce date trebuie să conțină pachetele de servicii turistice

Publicat

Se apropie sezonul concediilor și autoritățile atrag atenția asupra ofertelor false de vacanțe. Sunt cazuri în care escrocii clonează site-uri turistice oficiale.

Escrocii încearcă să atragă atenția oamenilor prin prețurile extrem de mici, care par oferte de nerefuzat. De cele mai multe ori, o parte din taxe nici nu sunt menționate. Călătorul ajunge la aeroport și la cazare și vede că trebuie să plătească mai mult.

„Atunci când o ofertă pare prea bună pentru a fi refuzată, sigur ascunde ceva. Au existat și cazuri în care persoanele au închiriat anumite imobile, au ajuns la fața locului și au constatat că acel imobil nici măcar nu există. Întotdeauna trebuie să deschidem doar agențiile de turism care sunt oficiale sau care știm că sunt acreditate oficial”, spune comisarul-șef Ramona Dabija, director al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, potrivit digi24.ro

Pentru a nu fi înșelați pe internet, românii sunt sfătuiți să își aleagă cu atenție site-urile pe care le folosesc atunci când caută oferte pentru vacanță. De asemenea, să solicite toate informațiile legate de destinație. Asta pentru că escrocii online clonează site-uri turistice oficiale.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor reamintește care sunt detaliile dintr-o ofertă reală de vacanță.

ANPC: Sfaturi la achiziția unui pachet de servicii turistice

Consumatorii trebuie să solicite toate informațiile legate de destinație, cazare, transport, serviciile de masă, precum și de modalitățile de plată.

Informarea turiștilor cu date privind ofertă turistică, în vederea încheierii contractului:

Agenția de turism are obligația să furnizeze turiștilor, în scris, în vederea încheierii contractului, informații referitoare la:

  • localitatea de destinație
  • rută de parcurs
  • mijlocul/mijloacele de transport utilizat/utilizate, caracteristicile și categoria acestuia/acestora
  • tipul unităților de cazare, adresele și categoriile de clasificare a acestora
  • serviciile de masă oferite și categoria de clasificare a unităților de alimentație
  • durata programului, cu indicarea datei sosirii și a plecării;
  • informații generale privind regimul pașapoartelor și al vizelor, precum și al asigurărilor de sănătate necesare pentru călătorie și sejur
  • cuantumul avansului, dacă este cazul, precum și termenul pentru achitarea restului de plată;
  • numărul minim de persoane necesar pentru realizarea programului și termenul limită pentru informarea turistului, în caz de anulare a călătoriei turistice
  • posibilități de încheiere a unor asigurări facultative pentru asistență în caz de boală, accidente și altele asemenea;
  • durata pentru care operează ofertă turistică.

Informarea turiștilor cu date de ordin general privind regimul pașapoartelor și al vizelor și formalitățile de sănătate, necesare pentru călătorie și ședere

Organizatorul și/sau detailistul trebuie să comunice turistului, în scris sau prin orice altă formă corespunzătoare, înaintea încheierii contractului, informațiile de ordin general privind regimul pașapoartelor și al vizelor și formalitățile de sănătate necesare pentru călătorie și ședere.

Furnizarea în scris turiștilor a informațiilor privind călătoria, înainte de data plecării

Organizatorul și/sau detailistul trebuie să furnizeze în scris turistului, într-un termen stabilit prin contract, înainte de data plecării, următoarele informații:

  • orarele, locurile escalelor și legăturile, precum și, după caz, locul ce urmează să fie ocupat de turist în fiecare dintre mijloacele de transport incluse în contract;
  • denumirea, sediul/adresă, numărul de telefon și de fax ale reprezentanței locale a organizatorului și/sau a detailistului ori, în lipsa acesteia, cele ale autorităților locale care pot ajuta turistul, în caz de nevoie. În cazul în care aceste reprezentanțe sau autorități locale nu există, turistul trebuie să dispună de un număr de apel de urgență sau de orice altă informație care să îi permită contactarea organizatorului și/sau a detailistului;
  • pentru călătoriile și șederile minorilor, informații care să permită stabilirea unui contact direct cu copilul sau cu responsabilul de la locul șederii copilului
  • posibilitatea semnării unui contract de asigurare facultativă, care să acopere taxele de transfer al turistului sau a unui contract de asistentă, care să acopere taxele de repatriere, în caz de accidentare sau de boală.

ANPC: Furnizarea bonului de comandă turiștilor și conținutul acestuia

Agenția de turism tour operatoare sau detailistă este obligată să furnizeze turistului un bon de comandă numai în cazul solicitării unor pachete de servicii turistice care nu fac parte din oferta agenției de turism: contractul ia naștere în momentul în care turistul primește confirmarea scrisă a rezervării, ce se transmite de către organizatorul sau detailistul călătoriei turistice, care acționează în numele organizatorului, în cel mult 60 de zile calendaristice de la data semnării bonului de comandă.

În cazul în care conținutul bonului de comandă diferă de conținutul confirmării călătoriei turistice sau dacă această confirmare nu s-a făcut în termenul de 60 de zile calendaristice de la data semnării bonului de comandă, turistul poate considera că voiajul nu a fost rezervat și are dreptul la rambursarea imediată a tuturor sumelor deja plătite.

Bonul de comandă cuprinde următoarele elemente:

  • destinația/destinațiile călătoriei turistice, durată și datele de sosire și de plecare
  • mijlocul/mijloacele de transport și categoria acestuia/acestora
  • tipul și categoria structurilor de primire
  • serviciile de masă (pensiune completă/demipensiune/mic dejun)
  • programul turistic solicitat
  • numărul de persoane pentru care se comandă pachetul de servicii turistice, numărul de copii, vârstă și actele de identificare a acestora;
  • alte solicitări speciale.

ANPC: Contractul, înmânarea unui exemplar turistului și respectarea clauzelor contractuale

Contractul cuprinde cel puțin următoarele clauze:

  • destinația/destinațiile călătoriei turistice și, în cazul perioadelor de sejur, durată și datele de sosire și de plecare;
  • mijlocul/mijloacele de transport utilizat/utilizate, caracteristicile și categoriile de clasificare a acestuia/acestora, datele, orele și locurile de plecare/sosire, la ducere și la întoarcere;
  • în cazul în care pachetul de servicii turistice include și cazarea, adresă și categoria de clasificare ale structurilor de primire turistice, în conformitate cu reglementările țărilor de primire;
  • serviciile de masă furnizate: pensiune completă, demipensiune, mic dejun;
  • dacă realizarea pachetului de servicii turistice necesită un număr minim de persoane, data limită de informare a turistului privind anularea călătoriei turistice comandate
  • rută
  • vizitele, excursiile sau alte servicii care sunt incluse în prețul total convenit al pachetului de servicii turistice
  • denumirea și sediul/adresă agenției/agențiilor de turism organizatoare și, după caz, ale agenției de turism detailiste și ale societății de asigurări
  • prețul pachetului de servicii, cu indicarea cazurilor în care acesta poate fi modificat și tarifele pentru anumite servicii: taxe de aterizare, îmbarcare/debarcare în porturi și pe aeroporturi, taxe de turist, dacă acestea nu sunt incluse în prețul pachetului de servicii turistice
  • termenele și modalitatea de plată
  • solicitările speciale ale turistului făcute cunoscute agenției de turism organizatoare sau celei detailiste în momentul efectuării comenzii și acceptate de cele două părți
  • termenele în care turistul trebuie să transmită o eventuală reclamație pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de călătorie turistică
  • condițiile de modificare și de reziliere a contractului
  • obligațiile agenției/agențiilor de turism în cazul anulării călătoriei, al înlocuirii sau al neasigurarii unor servicii
  • posibilitatea de transfer al contractului de către turist unei terțe persoane și modul de realizare a acestuia
  • eventualele modificări pe care agenția de turism le poate aduce serviciilor cumpărate
  • răspunderea agenției și despăgubirea turistului în cazul nerespectării clauzelor contractuale
  • agenția de turism are obligația să înmâneze turistului un exemplar din contract, în toate cazurile

Contractul poate fi prezentat și sub formă unui catalog, pliant sau alt înscris, dacă turistul este informat despre aceasta și dacă documentul conține informațiile prevăzute mai sus.

ANPC: asigurarea turiștilor în cazul insolvabilității sau falimentului agenției de turism

Agențiile de turism au obligația să încheie polițe de asigurare cu societăți de asigurare agreate de Ministerul Turismului. În contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice încheiat între agențiile de turism și turiști, indiferent de modul de prezentare a acestuia (catalog, pliant sau alt înscris) este obligatoriu să se consemneze faptul că turistul este asigurat pentru insolvabilitatea sau falimentul agenției de turism, precum și condițiile și termenele în care turistul poate solicita plată despăgubirilor.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

ECONOMIE

FOTO-VIDEO Autostrada Sibiu-Pitești: stadiul lucrărilor pe lotul 1, între Sibiu și Boița, a ajuns la aproape 70%

Publicat

Stadiul lucrărilor pe autostrada Sibiu-Pitești, primul tronson, între Sibiu și Boița, a ajuns la aproape 70%, anunță Compania de drumuri. Pe acest lot se lucrează de doi ani.

”Lucrările pe șantierul autostrăzii Sibiu – Pitești, lot 1 Sibiu – Boița, continuă într-un ritm susținut. În prezent, se înregistrează un progres fizic de 68,10%”, potrivit CNAIR.

Comparativ, în februarie, stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea 1, în lungime de 13,17 km, era de 61,65%.

Pentru lotul 1 Sibiu – Boița, contractul a fost semnat cu PORR în 14 aprilie 2019 pe suma de aproape 613 milioane lei fără TVA, cu 12 luni perioadă de proiectare, 36 de execuție și 10 ani garanție.

Ordinul de începere aferent proiectării a fost dat în 29 mai 2019, iar cel pentru lucrări în 30 martie 2020.

Sunt șanse ca acest lot să fie dat în circulație la finalul anului. Acest tronson ar scuti șoferii de aglomerația de pe zona Tălmaciu-Veștem.

sursă foto: Facebook – CNAIR

sursă video: Youtube – Radu Ignat

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Câte ZILE LIBERE vor avea românii de Rusalii 2022. Ce sărbători religioase mai sunt în luna iunie. Minivacanțele anului

Publicat

Următoarea minivacanță pentru români va fi de Rusalii 2022, sărbătorite în acest an în 12 iunie. Potrivit legislaiei în vigoare, se acordă zi liberă și în a doua zi de Rusalii.

Prin urmare, cel puțin bugetarii vor avea minivacanță de trei zile la mijlocul lunii iunie – sâmbătă, 11 iunie, duminică, 12 iunie și luni, 13 iunie.

Sărbătoarea de Rusalii

Sărbătoarea de Rusalii este cea mai veche sărbătoare creștină împreună cu cea a Paștilor, fiind prăznuită încă de pe vremea Apostolilor, ca o încreștinare a sărbătorii iudaice corespunzătoare acestei zile. Despre Rusalii amintesc și Sf. Apostol Pavel și Sf. Luca. De Rusalii românii beneficiază de două zile libere legale.

Rusaliile (din latina vulgară – în napolitană se folosește „Pasca rusata” (Paștele trandafirilor) iar în aromână „Arusaľi” ), cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh / Sfântului Spirit reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști.

Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor şi Duminica mare, este sărbătoarea anuală a pogorării Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Ea cade totdeauna la 10 zile după Înălţare sau la 50 de zile dupa Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit şi când evreii îşi serbau şi ei praznicul.

Rusalii provine din latinescul “rosalia”, care semnifică sărbătoarea trandafirilor, dar reprezintă în acelaşi timp şi fetele împăratului Rusalim, despre care se spune că aveau puteri magice şi seduceau oamenii.

De ce Rusaliile sunt sărbătorite în două zile

Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi, sărbătoarea Rusaliilor având astfel două zile.

Rusaliile reprezintă, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Potrivit mărturiilor apostolilor, Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, i-ar fi umplut de darurile sale pe aceştia.

Pentru început, apostolii au căpătat puterea de a vorbi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci.

Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei 12 au început să facă învăţătura Mântuitorului în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau cunoscuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind evrei simpli, în niciun caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine.

Apoi, apostolii au ieşit în toată lumea, săvârşind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor şi aducând la credinţă de la oameni simpli la împăraţi.

Începutul a avut loc chiar în acea zi a Pogorârii Duhului Sfânt, când, în urma predicii apostolului Petru, 3.000 de „suflete” au crezut în Hristos, alcătuind prima comunitate creştină.

Alte sărbători din luna iunie

Până atunci, mai este o sărbătoare legală care pică la mijlocul săptămânii. Este vorba despre 1 Iunie, Ziua Copilului, care va fi într-o zi de miercuri în acest an.

Vezi AICI: CALENDAR Ortodox 2022: TOATE sărbătorile religioase importante din noul an, trecute în Calendarul Bisericesc

În ceea ce privește sărbătorile religioase, fără a fi și zile libere, în 2 iunie va fi Înălțarea Domnului. Din 20 iunie începe postul Sfinților Petru și Pavel, în 24 iunie este Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar în 29 iunie Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Vezi și Sfinţii Constantin şi Elena: MESAJE, URĂRI şi idei de FELICITĂRI pentru prieteni, colegi, cunoscuţi sau familie

Sărbătorile legale până la finalul anului:

  • 1 iunie 2022 (Ziua Copilului) – miercuri
  • 12 și 13 iunie 2022 (Rusaliile) – duminică și luni, ca în fiecare an
  • 15 august 2022 (Adormirea Maicii Domnului) – luni – minivacanță de 3 zile
  • 30 noiembrie 2022 (Sfântul Andrei) – miercuri
  • 1 decembrie 2022 (Ziua Națională) – joi – posibilitate de 5 zile libere cu punte de o zi liberă (vinerea), dacă aprobă Guvernul
  • 25 și 26 decembrie 2022 (Crăciunul) – duminică și luni – minivacanță de 3 zile

Vezi și Cum se poate lua ZI LIBERĂ pentru autorecenzare la Recensământ. Ce trebuie să facă angajații

Conform legislaţiei în domeniul muncii, persoanele care aparţin altor culte religioase legale decât cele creştine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

ADMINISTRATIE

Primăria Alba Iulia caută soluții pentru prevenirea inundațiilor pe străzi și în alte zone din municipiu. Procedură de achiziție

Publicat

Primăria Alba Iulia a demarat o procedură de achiziție pentru elaborarea unui studiu prin care să fie identificate zonele din municipiu vulnerabile la inundații în timpul ploilor torențiale.

Vor fi identificate și soluții pentru gestionarea eficientă a colectării apelor pluviale din aceste zone. 

Va fi creată o listă cu zonele vulnerabile la precipitații cu intensități mari în municipiu, cu prezentarea caracteristicitlor pentru fiecare în parte. Aceasta, în condițiile în care există studiul de fezabilitate pentru modernizarea străzilor principale, ce cuprinde date privind colectarea și evacuarea apelor pluviale.

Firma care va câștiga procedura de achiziție pentru care pot fi depuse oferte până în 27 mai va extinde acest studiu, pentru a prezenta starea de fapt actuală.

Va trebui să prezinte și o analiză inițială privind starea de fapt și cea cu statistici și date istorice (studii de meteorologie, administrare cursuri de apă, îmbunătățiri funciare), precum și soluții pentru gestionarea eficientă a colectării apelor pluviale din zonele sensibile identificate.

Vor fi prezentate inclusiv surse de poluare, particlarități de relief, rețele edilitare ce trebuie relocate, vor fi făcute măsurători în teren.

Contractul de servicii va fi încheiat cu termen de valabilitate până în 30 octombrie 2022.

Măsuri pentru prevenirea inundațiilor pe străzi

Potrivit caietului de sarcini, ca urmare a schimbărilor climatice globale, sunt ploi cu intensități mari, inundații, dar și perioade lungi de secetă. Tabloul descris se verifică și în Alba Iulia, în ultimii ani. Un exemplu concret de situație este cea în care sistemul de canalizare nu face față cantităților excesive de apă meteorică, mai ales în zonele joase ale municipiului.

Necesitatea studiului are la bază tocmai efectele negative ale ploilor cu intensități mari, înregistrate în ultimii ani în Alba Iulia: inundarea străzilor, curților, subsolurilor, demisolurilor etc.

Studiul reprezintă și prima acțiune concretă derulată de Primăria Alba Iulia pentru reducere efectelor schimbărilor climatice, resimțite tot mai frecvent și cu intensitate tot mai mare.

Față de anii 70, limita intravilanului s-a mărit considerabil. În prezent, municipiul Alba Iulia cuprinde localitățile Micești Pâclișa, Partoș și Oarda ce au devenit cartiere și cartiere de locuințe noi precum Recea, Șeigău, VII, Orizont.

Preluarea și canalizarea apelor pluviale din municipiul Alba Iulia este din ce în ce mai problematică, din cauza creșterii suprafețelor construite, suprafețelor de drum și a suprafețelor finisate tip curți, alei, trotuare, parcări, care măresc considerabil debitul de apă pluvială colectată.

Efectul extinderii intravilanului din punct de vedere al preluării apelor pluviale se observă prin inundații repetate, potrivit reprezentanților primăriei.

Acestea creează disconfort în rândul cetățenilor și generează mari pagube materiale locuințelor și gospodăriilor situate în zonele unde rețelele de canalizare nu mai fac față.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Statistici T5

Parteneri Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax