Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

CJSU Alba: Măsuri restrictive pentru diminuarea cazurilor de COVID în Lopadea Nouă și în Ighiu. Ce s-a decis

Publicat

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a hotărât adaoptarea unor măsuri mai restrictive la nivelul comunei Lopadea Nouă, pentru diminuarea cazurilor de COVID. Mai mult de atât, noi măsuri au fost adoptate pentru localitatea Ighiu. 

La nivelul comunei Lopadea Nouă unde rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–CoV-2 este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, începând cu data de 01.04.2021, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de luni, marți, miercuri și joi în intervalul orar 2200-0500, iar în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 2000-0500, cu următoarele excepţii:
deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
Operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, își vor organiza şi desfăşura activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 0500-1800;
În zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 1800-0500, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
Unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară;
Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness;
Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;
Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);
Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este interzisă;
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
Măsurile stabilite la lit. k) și lit. l) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. m), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;
Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
Instituțiile cu atribuții în domeniu, reprezentate în Grupa de coordonare și a comisiilor mixte de verificare a modului de respectare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, vor intensifica activitățile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în zonele de risc;
(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există;

(3) Centrele de vaccinare și cabinetele medicale își vor desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară;

(4) La finalul perioadei stabilite la alin. (1), sau în funcție de modificările intervenite la nivelul unităților administrativ–teritoriale în ceea ce privește rata de incidență, măsurile dispuse vor fi reevaluate.

La nivelul comunei Ighiu unde rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–CoV-2 este mai mare de 3 şi mai mică sau egală cu 4/1.000 de locuitori, începând cu data de 01.04.2021, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;
Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);
Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2200-0500, cu următoarele excepții:
deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este interzisă;
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
i) Măsurile stabilite la lit. g) și lit. h) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. i), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

l) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

m) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

n) Instituțiile cu atribuții în domeniu, reprezentate în Grupa de coordonare și a comisiilor mixte de verificare a modului de respectare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, vor intensifica activitățile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în zonele de risc.

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3) La finalul perioadei stabilite la alin. (1), sau în funcție de modificările intervenite la nivelul unităților administrativ–teritoriale în ceea ce privește rata de incidență, măsurile dispuse vor fi reevaluate.

Pentru deplasarea la centrele de vaccinare sau cabinete medicale, motivul menționat pe declarația pe proprie răspundere va fi „deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente”.

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Publicitate

EVENIMENT

Percheziții în Alba și alte 9 județe, la firme și persoane care colectează și reciclează deșeuri. Prejudiciu de 4,7 milioane lei

Publicat

Polițiștii din Gorj au descins, miercuri dimineața, în locații din 10 județe, inclusiv Alba și din București. Perchezițiile se derulează la sedii de firme și la domiciliile unor persoane bănuite de fraudă în legătură cu deșeuri din ambalaje. Prejudiciul în acest dosar este de 4,7 milioane lei.

Potrivit IPJ Gorj, miercuri dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Gorj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, efectuează 27 de percheziții domiciliare.

Acestea sunt derulate în județele Gorj, Giurgiu, Timiș, Alba, Suceava, Neamț, Iași, Olt, Dolj, Sibiu și municipiul București, în vederea documentarii activității infracționale a unor agenți economici și persoane care desfășoară activități de colectare și reciclare de deșeuri.

Perchezițiile se derulează la sediile și punctele de lucru ale mai multor agenți economici, precum și la domiciliile unor persoane fizice, care, începând cu anul 2017 și până în prezent, ar fi dezvoltat un sistem de fraudare și inducere în eroare a operatorilor implicați în mecanismul de transfer al responsabilității stabilite în sarcina producătorilor de deșeuri din ambalaje, cauzând un prejudiciu de aproximativ 4.700.000 de lei.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Președintele Ungariei, Katalin Novák, vine la Alba Iulia pentru a participa la dezvelirea statuii principelui Gábor Bethlen

Publicat

Președintele Ungariei, Katalin Novák, va participa sâmbătă, 21 mai, la dezvelirea statuii principelui Gábor Bethlen în centrul istoric din Alba Iulia. Este prima vizită oficială, într-o țară străină, în calitate de președinte a Katalinei Novak, care și-a preluat mandatul în 10 mai. 

Dezvelirea statuii principelui Gabor Bethlen are loc cu ocazia celui mai mare eveniment al Bisericii Reformate Maghiare. Mai exact, între 19-21 mai se desfășoară la Alba Iulia, Ziua Unității Reformate organizată de Eparhia Reformată din Ardeal.

Mai jos, găsiți programul activităților din perioada 19 – 21 mai.

Cine este Katalin Novák

Katalin Novak, are 44 de ani apropiată de premierul Viktor Orban. Katalin Novak, fost ministru al tineretului și familiei este mamă a trei copii și a fost vicepreşedinte al FIDESZ. Are studii economice, de drept şi administraţie publică, în Ungaria şi Franţa. A trăit în SUA, Franţa şi Germania şi vorbeşte engleza, franceza, germana şi spaniola.

Statuia principelui Gábor Bethlen

Este vorba despre o statuie din bronz care va fi amplasată în rondoul din sensul giratoriu aflat pe strada Unirii, în zona Universității „1 Decembrie 1918”.

Va fi amplasată cu ocazia comemorării a 400 de ani de la înființarea Colegiului Academic de către Principele Gabriel Bethlen.

Statuia Principelui este realizată de sculptorul Deak Arpad, din bronz. Costurile realizării sunt suportate de Eparhia Reformată din Ardeal, iar statuia va rămâne în proprietatea acesteia.

Pe registrul superior va fi inscripționat textul „Gabriel Bethlen 1580 – 1629”, iar pe registrul inferior „SI DEUS PRO NOBIS, QUIS CONTRA NOS (ROM. 8,31) COLLEGIUM ACADEMICUM 400 (1622 – 2022)”.

Soclul propus va avea baza de 1,2 x 1,2 metri și înălțimea de un metru și va fi realizat din andezit.

Greutatea aproximativă a scolului va fi de 2,6 tone, iar greutatea totală a ansamblului va fi de 3,5 tone.

Program:

Joi, 19 mai:

14.00 Conferința de istorie bisericească – Aiud

18:00 Expoziție de istorie a Școlii Reformate – Alba Iulia

Vineri, 20 mai:

12:00 400 de ani de educație transilvăneană – vernisajul expoziției – Alba Iulia

12:30 Time to build – vernisajul expoziției – Alba Iulia

14:00 Slujba te deum în zece congregații cu episcopii celor zece dieceze

17:00 Sesiunea plenară a Convenției generale – Alba Iulia

Sâmbătă, 21 mai:

11:00 dezvelirea statuii principelui Gábor Bethlen în centrul istoric din Alba Iulia

12:00 slujbă festivă de comemorare

sursă foto: Facebook.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

InfoTrafic: Restricții de circulație pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș-Deva și pe Valea Oltului

Publicat

Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, astăzi, 18 mai 2022, în funcție de condițiile meteorologice, se execută lucrări de reparații pe autostrada A1 Sibiu-Deva și pe DN7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu – Valea Oltului.

Vezi și Restricții de circulație pe autostrada A1 sens Sebeș-Sibiu, pentru lucrări la viaductul Aciliu. Trafic deviat pe DN1

Tronsoanele cu restricții de circulație:

  • autostrada A1 Sibiu-Deva, km 368 – 370, sensul de deplasare Sibiu-Deva, sunt restricționate banda de urgență și prima bandă pentru lucrări de revizie a rosturilor de dilatație, până la ora 16:00
  • DN 7, pe tronsoanele kilometrice 165+161 de metri – 166+148 de metri  și 169 – 170, pe raza localităților Blidari-Budești, se efectuează lucrări de reparații la partea carosabilă. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale, dirijată de piloți de circulație
  • DN 7, km 231+300 de metri – 232, pe raza localității Câineni, se execută lucrări de consolidare a grindei, până la ora 16:00. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale, dirijată de piloți de circulație, doar în momentul în care se toarnă beton.

Poliția recomandă conducătorilor auto să circule cu atenție în zona lucrărilor, asigurându-se temeinic înainte de schimbarea benzii de circulație și să evite efectuarea depășirilor sau manevrelor periculoase.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Finlanda și Suedia și-au depus cererile de aderare la NATO. Procesul ar putea dura până în toamnă

Publicat

Finlanda şi Suedia şi-au depus miercuri cererile de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), consultări fiind în curs între aliaţi pentru a înlătura opoziţia Turciei la integrarea celor două ţări nordice în Alianţă, informează AFP.

„Acesta este un moment istoric, într-un moment istoric pentru securitatea noastră”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a primit cererile de aderare prezentate de ambasadorii celor două ţări. „Sperăm să finalizăm rapid” procesul de aderare, a adăugat Stoltenberg.

Cei 30 de membri existenți ai alianței trebuie să se pronunțe cu privire la această solicitare, proces care se așteaptă să dureze până în toamnă.

Sursă: Agerpres

Foto: Twitter NATO

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Statistici T5

Parteneri Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax