Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

CJSU Alba solicită CARANTINAREA localității Vințu de Jos, începând de duminică dimineața. Perimetrul vizat și MĂSURI obligatorii


Publicat

Având în vedere situația epidemiologică din localitatea Vințu de Jos generată de coronavirusul SARS-CoV-2, care a dus la înregistrarea unei rate de infectare de 7,60 la 1000 de locuitori în comuna Vințu de Jos, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 26 noiembrie, a solicitat Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea ordinului pentru instituirea, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 29 noiembrie ora 06:00, a măsurii de carantinare a localității Vințu de Jos.

HOTĂRÂREA nr. 76 din 26.11.2020 privind propunerea instituirii carantinei în localitatea Vințu de Jos, județul Alba

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 26.11.2020,

HOTĂRĂȘTE:

Art.1. (1) Se va solicita Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea ordinului comandantului acțiunii pentru instituirea pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 29.11.2020 ora 06:00, a măsurii de carantinare a localității Vințu de Jos, județul Alba.

(2) Perimetrul vizat de măsura prevăzută la alin. 1 este delimitat de următoarele coordonate geografice:

– 46.023479, 23.536368 DJ107C – Zona Pasaj CFR

– 45.976520, 23.462587 DJ107C – Trecere nivel Cale Ferată DN7

– 45.981287, 23.518159 DN7 / E68 – Sens Giratoriu Vințișoara Autostrada A1/DN7

– 45.9678734, 23.479640 DJ705B – Vințu de Jos – Pianu

– 45.9998704, 23.475675 DJ705B – Podul peste Râul Mureș – Vurpăr

ART.2 Este strict interzisă intrarea / ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.

ART.3 Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere (Anexă), legitimație de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.

ART.4 În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se propune instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menționată la art. 1:

  • identificarea persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona menționată la art. 1 alin. (2) și introducerea acestora în bazele de date dedicate;
  • limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de Declarație pe proprie răspundere (Anexă), legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz.

În intervalul orar 06.00-22.00, în interiorul zonei menționată la art. 1 alin. (2), se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10:00 – 13:00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 06:00 – 10:00, respectiv 13:00-20:00;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  • deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
  • deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
  • deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  • deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
  • deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  • îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
  • eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
  • participare la programe sau proceduri în centrele de tratament;
  • pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
  • alte motive justificative precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie, evenimente de stare civilă;

În intervalul orar 22.00 – 6.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la punctul 3, lit. a), c), d).

În/din zona menționată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea / ieșirea pentru:

  • transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației;
  • persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, a asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
  • persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
  • persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  • deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea / însoțirea copiilor / membrilor de familie, îngrijirea unei / unui rude / afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  • urgențe medicale.
  • îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi.
  • pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura olografă a declarantului. Declarația poate fi prezentată în format letric (suport hârtie) sau pe un dispozitiv electronic.

Se permite tranzitarea unității administrativ teritoriale menționată la art. 1 alin. (2) de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă staționarea în localitate.

Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maxim 8 persoane în interior iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane;

Se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezența a maxim 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în / din unitatea administrativ teritorială menționată la art. 1 alin. (2) și măsurile de ordine publică vor fi organizate și coordonate de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, a Poliției locale, efective din cadrul DSP, DSVSA, ITM, Protecția Consumatorului, ISCTR sau alți funcționari anume desemnați prin dispoziție a primarului unității administrativ teritoriale;

ART. 5. (1) Se permite, în data de 5 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile secţiilor de votare, a persoanelor implicate în organizarea alegerilor, precum și a persoanelor care depun cereri de vot prin intermediul urnei speciale.

(2) Se permite, în data de 6 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile secţiilor de votare, pentru exercitarea dreptului de vot, observarea alegerilor și pentru efectuarea operațiunilor electorale, cu respectarea dispozițiilor Ordinului comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 2009/166/2020 privind stabilirea unor măsuri şi acţiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a procesului electoral din țară la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaților din anul 2020, a alegătorilor și a persoanelor implicate în organizarea și observarea alegerilor.

(3) Se permite, în data de 6 decembrie 2020, deplasarea cu urna specială pe raza teritorială a localității a echipelor formate din membri ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, însoțite de persoane acreditate și personal de pază, în vederea exercitării dreptului de vot de către alegătorii care nu se pot prezenta la secțiile de votare.

(4) Se permite în datele de 6 și 7 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile birourilor electorale de circumscripție, pentru predarea materialelor rezultate din procesul electoral, a membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și a persoanelor care îi însoțesc, precum operatori de calculator, persoane acreditate și personal de pază.

ART. 6 În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se interzic următoarele activități:

  • organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) în spații închise și deschise;
  • organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spaţii închise cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă sau altele asemenea;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor, cu excepția activităților de preparare a hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
  • organizarea și desfășurarea adunărilor publice organizate în baza Legii Nr. 60/1991;
  • organizarea cu public în spații închise și deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor, activități culturale, științifice, artistice sau de divertisment;
  • toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective care se desfășoară în spatii închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil;
  • organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor si piețelor de vechituri;

ART. 7 (1) Se limitează programul de lucru cu publicul a operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare în intervalul orar 05.00 – 20.00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant care pot avea program non-stop.

(2) Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate cu respectarea normelor de distanțare fizică respectiv protecție sanitară;

(3) În cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană cu respectarea normelor de distanțare respectiv protecție sanitară;

(4) Operatorii economici au obligația de a afișa la loc vizibil, la intrarea în unitate, a programului de funcționare precum și a restricțiilor stabilite prin prezenta hotărâre inclusiv numărul maxim de persoane care pot avea acces simultan în interior.

Art. 8 Operatorii economici care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanțare fizică.

Art. 9 Direcția de Sănătate Publică a Județului Alba va evalua și prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor și va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare și personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică / Ministerul Sănătății;

ART. 10 Se deleagă Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Alba pentru transmitere la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției a documentelor necesare, în vederea emiterii Ordinului Comandantului Acțiunii pentru instituirea pe o perioadă de 14 zile, a măsurii de carantinare zonală, pentru unitatea administrativ teritorială prevăzută la art. 1 alin. (2).

ART. 11 Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.

ART. 12 Prezenta Hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, tuturor UAT-urilor de pe raza județului Alba, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.



ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

ACTUALITATE

CERT: Infractorii cibernetici au intensificat atacurile asupra sectorului de sănătate, în contextul distribuției vaccinurilor

Publicat

În contextul începerii distribuirii vaccinurilor pentru Covid19 la nivel mondial, în luna decembrie 2020 compania de securitate cibernetică Imperva a observat o creștere cu 51% a numărului de atacuri desfășurate de infractorii cibernetici împotriva sectorului de sănătate, comparativ cu luna noiembrie, potrivit unor informații citate de Centrul Național de Răspuns la incindente de Securitate Cibernetică – CERT.

Patru tipuri distincte de atacuri au fost utilizate în mod special luna trecută: cross-site scripting (numărul atacurilor crescând cu 43%), SQL injection (+44%), protocol manipulation (+76%) și remote code execution sau remote file inclusion (+68%).

În medie, în anul 2020, organizațiile de sănătate din jurul lumii au fost vizate de 187 milioane de atacuri pe lună.

O explicație pentru atacuri constă în faptul că, în cadrul eforturilor de transformare digitală și adaptare la provocările actuale, multe dintre entitățile din sectorul de sănătate se bazează pe aplicații provenite din surse terțe.

Acest aspect are anumite riscuri care facilitează desfășurarea de atacuri: actualizările sunt realizate în funcție de programul vânzătorului, exploit-urile cunoscute sunt făcute public și cercetarea constantă pentru identificarea de noi vulnerabilități la nivelul aplicațiilor provenite de la surse terțe.

Astfel, începtului lui 2021 ar putea fi dificil pentru multe entități din domeniu, fiind observată o creștere a scurgerilor de date cu 43% în primele 3 zile ale anului. CERT-RO și CV19.ro derulează încă din primăvara anului trecut un program de voluntariat pentru asistență specifică de securitate cibernetică acordată spitalelor și unităților medicale din România.

Surse: Cert.ro, infosecurity-magazine.com

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Rareș Bogdan nu exclude să candideze pentru președinția PNL „Nu exclud, dar în același timp pot să susțin pe oricine altcineva”

Publicat

r b

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan nu exclude o candidatură la președinția formațiunii la congresul care va fi organizat în acest an. „Nu exclud, dar în același timp pot să susțin pe oricine altcineva”, spune el la emisiunea Marius Tucă Show.

„Nu știu dacă voi candida. Pot să susțin pe cineva, nu neapărat (să candidez – n.r.). Nu exclud, dar în același timp pot să susțin pe oricine altcineva. Voi face parte dintr-o echipă, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu moț în fruntea echipei. Pot fi poziția doi, trei, patru cinci”, spune Rareș Bogdan la Aleph News.

El precizează că în interviul acordat emisiunii „Interviurile lui Cristoiu” a vorbit despre susținerea lui Florin Cîțu în funcția de premier, nu pentru a deveni liderul PNL.

Citește și Rareş Bogdan atac dur la adresa lui Ludovic Orban: „A pierdut ca papagalul toate ministerele importante”

„E o bătălie pe termen lung. Alegerile nu sunt mâine. Ea o chestiune pe termen lung. (…) Nu regret nimic din ceea ce am spus. Am spus putrul adevăr și cred că am realizat un prim pas- am reușit să arăt că există opoziție în partidul de guvernământ și am cerut democratizarea deciziilor. (…) Nu dăm înapoi. Pentru moment ce am făcut este suficient”, conchide prim-vicepreședintele PNL.

Rareş Bogdan a declarat că partidul are nevoie de o reformă totală şi că Ludovic Orban a eşuat în calitatea de preşedinte al formaţiunii liberale. Declaraţiile au fost făcute duminică seara în cadrul emisiunii Interviurile lui Cristoiu de la Aleph News.

„I s-a umflat capul. Şi-a închipuit că e câinele, lupul alfa, omul fără de care România nu merge înainte”, a afirmat Rareş Bogdan..

Cine este Rareș Bogdan și cum a ajuns de la Ocna Mureș în Parlamentul European

Puțină lume știe că Rareș Bogdan este din Ocna Mureș pentru că fosta vedetă de la Realitatea TV a preferat întodeauna să afirme public că este clujean.

Rareș Bogdan (născut la , Ocna Mureș, România) este un jurnalist de televiziune și om politic din România. După ce a activat în televiziune, în 2019 s-a înscris în Partidul Național Liberal (PNL) și a fost pus cap de listă între candidații la alegerile europarlamentare din 2019. În prezent este europarlamentar.

A absolvit Școala Generală Lucian Blaga și Liceul Teoretic Petru Maior din Ocna Mureș apoi Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. La Cluj Napoca, după terminarea facultății și masterului a devenit antreprenor deschizându-și un magazin GSM.

A început să lucreze în presă în 2004, ca fondator și editorialist al cotidianului Ziua de Cluj și în 2010 a devenit asociat cu postul de televiziune Realitatea TV. A devenit popular prin crearea și realizarea emisiunii „Jocuri de putere”.

Citeste mai mult
Publicitate

ECONOMIE

Ministrul Economiei: Introducem IMPOZIT ZERO pe salariul minim din agricultură. Măsura ar putea fi aplicată începând din 2021

Publicat

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunțat că salariul minim din agricultură nu va mai fi impozitat. Năsui propune impozit zero pe salariul minim din agricultură pentru a combate sărăcia. Totodată, inițiativa ministrului Economiei vizează și eliminarea evaziunii fiscale din acest domeniu. Această măsură ar putea intra în vigoare din acest an.

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui, a prezentat în cadrul emisiunii StartupCafe.ro o nouă măsură care încurajează oprirea evaziunilor fiscale.

Această măsură presupune impozit zero pentru salariul minim din agricultură și ar putea intra în vigoare în 2021.

Impozit zero pe salariul minim din agricultură

Claudiu Năsui consideră că impozitul zero pe salariul minim este una dintre cele mai bune măsuri în scopul combaterii sărăciei. Acesta a completat comunicând speranța extinderii măsurii și în alte domenii, în funcție de rezultatele înregistrate.

„E o măsură absolut realizabilă dacă avem dorința politică să o facem. În programul de guvernare începem să facem asta din 2021 într-un domeniu anume. Nu vă ascund că sper și cred că acesta va fi agricultura, pentru că în agricultură sunt și salarii mici și evaziune fiscală foarte mare.

O măsură «zero taxe» elimină această evaziune pentru că o face nerentabilă. De ce să te mai ascunzi, să nu plătești totul prin bancă dacă oricum nu mai există povară fiscală mare. Povara fiscală este cea care încurajează, de fapt, evaziunea fiscală”, a declarat Ministrul Economiei.

Ministrul Economiei consideră că una dintre marile probleme cauzatoare de evaziune fiscală este legată de impozitul foarte mare pe care angajatorii trebuie să-l plătească în cazul unui salariu minim pe economie. Astfel, angajatorii ajung să ofere locuri de muncă fără carte de muncă.

„Rămân consecvent cu toate ideile mele, inclusiv cu zero taxe pe salariul minim și cu toate ideile pe care le-am susținut în campanie. Nu sunt idei de campanie, sunt o problemă de filosofie politică.

Avem în coaliție agreat că, de anul viitor, începem într-un domeniu, îl pilotăm în acel domeniu și vedem cum îl extindem.

Nu vă ascund că speranța mea este ca acel domeniu să fie agricultura, pentru că sunt salarii mai mici, e și un impact foarte mic, e și evaziune fiscală multă în agricultură și atunci ar ajuta”, a comunicat Claudiu Năsui.

Citeste mai mult
Publicitate

EDUCAȚIE

Număr mai mic de elevi, în fiecare clasă, din toamnă. Cîmpeanu: ”cu cât numărul e mai mic, cu atât atenția e mai puternică”

Publicat

Din toamnă, numărul maxim de elevi într-o clasă ar putea fi redus la 26, în loc de 28 câți sunt acum. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a declarat că tot timpul a fost adeptul unui număr mai mic de elevi în clase. 

De asemenea, președintele Federației părinților, Iulian Cristache, a declarat pentru edupedu.ro, că a primit asigurări din partea ministrului Cîmpeanu că numărul elevilor în clasele de liceu, pe filiera teoretică, va scădea de la 28 la 26.

Numărul mai mic de elevi într-o clasă vine și în contextul pandemei de COVID-19.

CITEȘTE ȘI: Când se termină semestrul și câte zile de școală mai au elevii. Structura anului școlar 2020-2021 cu detalii despre examene

„Am fost întotdeauna adeptul unui număr de elevi mai mic pe clasă. Îmi declar public disponibilitatea de modificare a metodologiei pentru reducerea numărului de elevi în clase, începând din toamnă. În timpul anului nu există această posibilitate.

De obicei școlile foarte aglomerate sunt în centre mari, aglomerate, unde riscul de a fi în scenariul roșu sau galben este mai mare, și atunci este posibilă spațierea”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

„Cu cât numărul e mai mic, cu atât atenția e mai puternică și rezultatele sunt mai bune. 24 – 26 de copii în clasă e un număr maxim”, a spus acesta ulterior, întrebat care ar fi numărul optim de copii într-o clasă.

Iulian Cristache, a spus că i-a atras atenția ministrului asupra sesizărilor venite din partea părinților în ceea ce privește filiera vocațională. Este o mare problemă cu vocaționalul, modul cum s-au făcut cifrele de școlarizare.

Dispar clase întregi de vocațional. Și am zis că nu este normal ca pe un elev care studiază, de exemplu, la pian 8 ani de zile să îl trimiți la strung. Și a zis cu certitudine.

Deși s-au întrunit consilii de administrație și au decis – pentru că erau obligați să calculeze așa – cu numărul 28, numărul maxim la clasa a 9-a, se va reveni și [numărul maxim] va fi 26.

Și lucrurile vor intra pe un făgaș normal chiar dacă termenul e 22 luna aceasta, pentru că se întrunesc CA la nivelul unităților de învățământ, trebuie făcută cifra de școlarizare astfel încât profesorii să știe pe ce catedre se bazează și așa mai departe. A zis că nu e o problemă, chiar dacă se întârzie”, a specificat președintele Federației părinților.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate