Clădirea Colegiului ”Titu Maiorescu” din Aiud va fi modernizată. Peste 5 milioane euro pentru consolidare și eficiență energetică
Clădirea Colegiului Național ”Titu Maiorescu” din Aiud va fi modernizată printr-o investiție de peste 5 milioane euro. Proiectul a fost aprobat prin Programul Național ”Școli sigure și sănătoase”, derulat de Ministerul Dezvoltării.
”Am obținut o finanțare nerambursabilă de peste 5 milioane de euro pentru reabilitarea Colegiului Național „Titu Maiorescu”, prin Programul Național „Școli Sigure”, derulat de Ministerul Dezvoltării.
Vom consolida clădirea din punct de vedere seismic, vom crește eficiența energetică și vom realiza toate lucrările necesare pentru obținerea autorizației ISU”, a anunțat primarul Dragoș Crișan.
Lucrările ce urmează să fie finanțate sunt:
- consolidare seismică, rezultând o îmbunătățire a clasei de risc seismic de la 1 la 4
- creșterea eficienței energetice prin înlocuirea integrală a tuturor instalațiilor, inclusiv introducerea unor elemente precum pompe de caldură, panouri fotovoltaice și sistem centralizat de introducere aer proaspat în clase
- lucrări conexe ce conduc la obținerea autorizației ISU și imbunătățirea finisajelor interioare specifice programelor de învățământ
Clădirea veche a colegiului este de importanță istorică, fiind construită în timpul Imperiului Austro-Ungar (în 1897-1898). Ansamblul include și clădiri construite în 1922.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)